Am rămas nemișcată sub pat până când ușa s-a închis și pașii Vioricăi s-au pierdut pe hol.
Abia atunci am ieșit.
Rochia mea de mireasă era plină de praf, voalul era rupt într-un colț, iar în oglindă nu mai vedeam mireasa fericită de acum o oră.
Vedeam o femeie care tocmai aflase că fusese aleasă nu pentru iubire, ci pentru ceea ce credeau ei că va putea lua de la ea.
Dar cel mai tare mă urmăreau ultimele cuvinte.
„Exact cum am făcut și cu…”
Nu terminaseră propoziția.
Și tocmai asta mă speria.
Însemna că mai existase cineva înaintea mea.
Am apăsat imediat pe primul număr din agenda telefonului.
— Tată…
N-a fost nevoie să spun mai mult.
— Unde ești?
— La hotel.
— Vin imediat.
Douăzeci și cinci de minute mai târziu, tata a intrat în cameră împreună cu avocatul familiei.
Au ascultat înregistrarea fără să mă întrerupă.
Când s-a terminat, avocatul și-a scos ochelarii.
— Nu este doar tentativă de fraudă.
A bătut ușor cu degetul în telefon.
— Replica aceea… „exact cum am făcut și cu…” merită investigată.
S-ar putea să nu fii prima victimă.
Am simțit un fior pe șira spinării.
Nu mai era vorba doar despre mine.
Era posibil ca alți oameni să fi trecut prin același coșmar.
Avocatul a zâmbit calm.
— Dacă sunt atât de siguri pe ei, îi lăsăm să creadă că au câștigat.
Am coborât împreună în sala de evenimente.
Ultimii invitați încă dansau.
Marius râdea la o masă, cu un pahar de șampanie în mână.
Când m-a văzut, și-a deschis brațele.
— Unde ai dispărut, iubirea mea?
L-am privit câteva secunde.
Apoi am luat microfonul formației.
Muzica s-a oprit.
Toată lumea s-a întors spre noi.
— Vă rog doar două minute.
Marius încă zâmbea.
Credea că urmează un discurs romantic.
Am conectat telefonul la instalația audio.
Și am apăsat Play.
În sală s-a auzit clar:
— Peștele e deja pe butuc…
Râsetele au dispărut.
A urmat vocea Vioricăi.
— Fata chiar crede că ai luat-o din dragoste…
Apoi:
— Încă șase luni și rămâne fără nimic…
Și, în final:
— Exact cum am făcut și cu…
Sala încremenise.
Ospătarii nu se mai mișcau.
Formația rămăsese cu instrumentele în mâini.
Marius devenise alb la față.
— Nu este ce pare…
— Ba exact asta este, l-am întrerupt.
Viorica s-a repezit spre mine.
— Oprește imediat!
Avocatul a făcut un pas în față.
— Doamnă, vă sfătuiesc să nu atingeți telefonul.
Înregistrarea este deja salvată în mai multe locuri.
Tata s-a apropiat încet de Marius.
— Ai avut o singură problemă.
Ai crezut că fiica mea este singură.
Nu este.
Pentru prima dată, Marius nu mai avea nicio replică.
Invitații îl priveau cu dezgust.
Unii au început să plece fără să spună un cuvânt.
Părinții lui evitau privirile tuturor.
Nunta se terminase.
Dar nu din cauza mea.
Ci din cauza adevărului.
În următoarele luni, avocații au descoperit că expresia neterminată din înregistrare ascundea o realitate și mai gravă.
Existaseră și alte femei.
Alte logodne.
Alte tentative de a pune mâna pe bunurile unor persoane pe care le considerau ușor de manipulat.
Dosarul a ajuns la poliție.
Iar eu am depus toate probele pe care le aveam.
Un an mai târziu, când cineva m-a întrebat dacă regret noaptea aceea, am zâmbit.
— Nu.
Am pierdut o căsnicie care nici măcar nu începuse.
Dar mi-am salvat toată viața.
Uneori Dumnezeu nu îți distruge planurile.
Îți arată, chiar în ultimul moment, de cine trebuia să fugi.