Telefonul a fost preluat aproape imediat.
Oana a activat difuzorul.
— Doamna procuror, ați ajuns la punctul de verificare? se auzi vocea calmă a unui bărbat.
Cei doi polițiști au încremenit.
Popescu și-a retras instinctiv mâna de pe geam.
— Da, răspunse Oana. Sunt oprită de doi agenți care încearcă să mă scoată cu forța din mașină fără să-mi comunice motivul opririi și fără să respecte procedurile legale.
La celălalt capăt al firului se făcu liniște pentru o clipă.
— Îmi puteți comunica numerele lor de identificare?
Oana le-a citit calm, privind direct spre ecusoanele de pe uniforme.
Ionescu începuse deja să pălească.
Popescu încercă să dreagă situația.
— Cred că este doar o neînțelegere…
Vocea din telefon îl întrerupse imediat.
— Sunt chestorul Marin. Rămâneți amândoi la fața locului. O echipă de control pleacă acum spre dumneavoastră.
Niciunul dintre cei doi nu mai scoase vreun cuvânt.
Timp de aproape douăzeci de minute, pe șosea s-a auzit doar vântul.
Apoi au sosit două autospeciale și o mașină fără însemne.
Din ea au coborât un comisar și doi inspectori de la control intern.
Primul lucru pe care l-au cerut a fost camerele corporale ale agenților.
Popescu a bâiguit că bateria se descărcase.
Ionescu a susținut că uitase camera pornită în autospecială.
Inspectorul i-a privit rece.
— Interesant. Camera doamnei procuror a funcționat însă fără întrerupere.
Abia atunci Oana a coborât din mașină.
Și-a prezentat legitimația.
Era procuror într-o structură specializată care investiga chiar abuzurile comise de funcționari publici.
În ultimele luni coordonase mai multe anchete privind comportamentul unor polițiști care depășiseră limitele legii.
Inspectorii au verificat documentele pe care Popescu le declarase false.
Erau perfect autentice.
Mai mult, în înregistrare se vedea clar cum acestea îi fuseseră smulse din mână înainte de a fi verificate.
— Am crezut că… încercă Popescu să se justifice.
Inspectorul îl opri imediat.
— Dumneavoastră nu erați plătit să credeți. Erați obligat să respectați legea.
În mai puțin de o oră, cei doi agenți au fost conduși la inspectorat pentru cercetări disciplinare și penale.
Înainte să plece, Oana s-a apropiat de ei.
Nu avea nicio urmă de satisfacție pe chip.
— Uniforma nu vă dă dreptul să umiliți oamenii. Vă obligă să-i protejați.
Popescu a coborât privirea.
Pentru prima dată în acea seară nu mai avea nimic de spus.
Oana s-a urcat în mașină și și-a continuat drumul.
Nu se bucura de ce se întâmplase.
Era doar convinsă că legea trebuie să fie aceeași pentru toți, indiferent dacă cel care o încalcă poartă uniformă sau nu.
Pentru cei doi agenți, acea noapte a fost începutul unei anchete care avea să le schimbe definitiv cariera.