Bărbatul se apropie cu pași nesiguri.
Privirea îi rămăsese lipită de medalion.
— De unde îl ai? întrebă din nou.
Tomiță îl strânse instinctiv în palmă.
— Mi l-a dat mama.
Omul înghiți în sec.
— Pot… să-l văd?
Băiatul se uită spre Raluca.
Ea încuviință încet.
Bărbatul luă medalionul cu o grijă de parcă ar fi ținut în mâini ceva sfânt.
Când îl deschise, ochii i se umplură de lacrimi.
— Nu se poate…
Raluca îl privea fără să înțeleagă.
— O cunoști?
Bărbatul ridică fotografia spre lumină.
— Femeia asta a locuit câțiva ani în satul nostru. Era tânără… foarte frumoasă… și avea mereu medalionul acesta la gât.
Tomiță făcu un pas înainte.
— Era mama mea.
Omul închise ochii pentru o clipă.
— Cum o chema?
— Alina.
Raluca simți cum i se strânge inima.
Același nume.
Același chip.
Același medalion.
Nu mai putea fi doar o coincidență.
Bărbatul oftă adânc.
— Îmi amintesc că spunea mereu că are o soră de care fusese despărțită cu mulți ani înainte…
Raluca încremeni.
— O soră?
El dădu încet din cap.
— Nu i-am aflat niciodată numele. Spunea doar că, dacă într-o zi o va găsi, îi va cere iertare pentru tot.
În piață se făcuse liniște.
Raluca simțea că lumea din jur începe să se clatine.
Privi din nou fotografia.
Apoi își scoase încet din geantă un portofel vechi.
Dintr-un buzunar ascuns scoase o fotografie îngălbenită de vreme.
Era făcută cu aproape treizeci de ani în urmă.
În imagine apăreau două fetițe.
Gemene nu erau.
Dar semănau atât de mult încât aproape păreau oglinda una celeilalte.
Una dintre ele era chiar Raluca.
Cealaltă…
era femeia din medalion.
Lacrimile îi șiroiau fără să le mai poată opri.
— Alina… șopti ea.
Tomiță o privea nedumerit.
— O cunoști pe mama?
Raluca îngenunche încet în fața lui.
Îi mângâie obrazul murdar de ploaie și praf.
— Cred… că am căutat-o toată viața fără să știu unde este.
Băiatul nu înțelegea tot ce auzea.
Dar un lucru îl simțea.
Pentru prima dată după foarte mult timp, cineva îl privea cu dragoste.
Raluca îl strânse ușor la piept.
— Promit un singur lucru, Tomiță.
Copilul ridică privirea.
— Din ziua de azi nu vei mai fi niciodată singur.
Iar băiatul, care adormise luni întregi sub cerul liber, începu să plângă în brațele femeii care îi amintea atât de mult de mama lui.
📖 **Continuarea în primul comentariu 👇**