CONTINUAREA – Am lăsat telefonul pe masă fără să scot niciun sunet.
Respiram atât de încet, încât mă durea pieptul.
La celălalt capăt al firului, Luca și Claudia continuau să vorbească, fără să bănuiască nimic.
— Ai grijă doar să nu înceapă să verifice actele, spuse Claudia. Dacă descoperă că diagnosticul este inventat, am încurcat-o.
Luca a râs.
— Stai liniștită. Isabela are prea multă încredere în mine. N-o să verifice nimic.
În clipa aceea am apăsat butonul de înregistrare.
Nu mai plângeam.
Nu mai eram furioasă.
Devenisem rece.
Foarte rece.
A doua zi dimineață i-am transferat banii, exact cum promisesem.
Luca m-a sărutat pe frunte înainte să plece.
— Ești cea mai bună soție din lume.
Am zâmbit.
— Știu.
Nu bănuia că fiecare gest al lui mă dezgusta.
În aceeași zi am avut o întâlnire cu avocatul firmei.
I-am pus telefonul pe masă.
A ascultat înregistrarea până la capăt.
Nu m-a întrerupt nicio secundă.
La final a închis reportofonul și m-a privit calm.
— Doamnă Isabela, nu ștergeți nimic.
Păstrați toate transferurile.
Toate mesajele.
Toate documentele medicale.
Dacă actele sunt false, aveți un caz foarte serios.
Am încuviințat.
— Și încă ceva…
Nu le spuneți că știți.
În următoarele două săptămâni am jucat rolul soției perfecte.
Îi găteam.
Îi zâmbeam.
Îl întrebam cum se simte mama lui.
Iar el continua să mă mintă fără nicio ezitare.
Între timp, avocatul descoperise adevărul.
Clinica trecută pe documente nu emisese niciodată acele analize.
Semnăturile medicului erau falsificate.
Rețetele nu existau.
Totul fusese inventat.
Într-o seară i-am invitat pe amândoi la cină.
Luca a venit primul.
La câteva minute a sosit și Claudia.
— Ce frumos miroase! a spus ea zâmbind.
— Astăzi chiar avem un motiv să sărbătorim, am răspuns.
S-au privit nedumeriți.
Am așteptat să se așeze.
Apoi am conectat telefonul la televizor.
— Înainte de desert vreau să ascultați ceva.
Am apăsat Play.
Camera s-a umplut imediat de vocile lor.
— „Mâine nora mea îmi umple din nou contul…”
— „Ideea cu boala a fost genială…”
— „M-am însurat cu o femeie bogată…”
Zâmbetele le-au dispărut instantaneu.
Claudia a devenit albă la față.
Luca a sărit în picioare.
— Isabela… pot să explic…
— Nu.
Astăzi doar ascultați.
Înregistrarea a continuat până la capăt.
În cameră s-a lăsat o liniște apăsătoare.
Am scos un dosar și l-am așezat pe masă.
— Aici sunt toate transferurile bancare.
Aici este raportul expertului care confirmă că documentele medicale sunt false.
Și aici este cererea de divorț.
Luca m-a privit îngrozit.
— Nu poți face asta…
— Ba pot.
Și am făcut-o.
Claudia a început să plângă.
— Isabela… iartă-ne…
Am clătinat încet din cap.
— Nu plâng pentru bani.
Plâng pentru că ați transformat încrederea mea într-o afacere.
Divorțul s-a încheiat câteva luni mai târziu.
Instanța l-a obligat pe Luca și pe mama lui să restituie banii primiți pe baza documentelor false.
Nu mi-au mai cerut niciodată iertare.
Probabil pentru că au înțeles că unele lucruri nu mai pot fi reparate.
În ziua în care am semnat ultimele acte, am trecut pe la atelier.
Colecția nouă era expusă în vitrină.
Deasupra intrării scria simplu:
ISB Atelier.
Am privit câteva secunde numele firmei.
Apoi am zâmbit.
Îmi pierdusem un soț.
Dar îmi recâștigasem liniștea.
Și, de data aceasta, nu aveam de gând să o mai las niciodată în mâinile altcuiva.