PARTEA A 2-A, continuarea povestii – Andrei a dormit în noaptea aceea pe canapea.
Eu am rămas lângă pătuțul băiețelului nostru.
Nu mă durea că se supărase pe mine.
Mă durea că nu mă crezuse.
Dimineața, după ce a plecat la serviciu, am pus cutia goală într-o pungă și m-am dus la farmacia de unde fusese cumpărată.
Farmacista a ridicat capacul.
A mirosit conținutul rămas pe margini.
S-a încruntat imediat.
— Doamnă… cine a desfăcut cutia?
— Nu știu.
Mi-a fost adusă cadou.
Femeia a rămas câteva secunde pe gânduri.
— Formula de lapte praf nu ar trebui să miroasă așa.
Și nici să aibă cocoloașe.
Dacă doriți, o trimitem la laborator.
Am semnat actele fără să stau pe gânduri.
Două zile mai târziu telefonul a sunat.
— Doamnă Maria…
Vocea farmacistei era mult mai gravă.
— Laboratorul confirmă că produsul din cutie nu corespunde cu formula originală.
Conținutul fusese înlocuit parțial cu altă pulbere alimentară.
Nu era lapte praf.
Am rămas fără aer.
— Copilului i-ați dat?
— Nu.
— Slavă Domnului.
Seara, Andrei a venit acasă.
I-am întins telefonul.
A ascultat în tăcere.
Cu fiecare propoziție se albea la față.
După câteva minute a luat cheile mașinii.
— Mergem la mama.
N-am spus nimic.
Când Elena a deschis ușa, încă zâmbea.
— Ei? V-a plăcut laptele praf?
Andrei a pus cutia pe masă.
— Laboratorul spune că înăuntru nu era formula originală.
Fața femeii s-a schimbat instantaneu.
A încercat să râdă.
— Exagerează.
Nu se poate.
— Atunci explică.
De unde a apărut altă pulbere în cutie?
Elena și-a frământat mâinile.
Privirea îi fugea în toate părțile.
În cele din urmă a cedat.
— Am desfăcut cutia…
Andrei a închis ochii.
— De ce?
— Mi se părea că laptele tău nu îl satură.
Am pus puțină făină de orez instant și cereale măcinate.
Am vrut doar să doarmă mai bine.
Toți făceau așa pe vremuri…
În cameră s-a lăsat o liniște apăsătoare.
— Mamă… era un nou-născut de trei săptămâni…
Ai desfăcut o cutie sterilă și ai schimbat conținutul fără să spui nimănui?
Elena a început să plângă.
— Am vrut doar să ajut…
— Nu.
Ai vrut să faci lucrurile după cum ai crezut tu.
Și ai fost la un pas să ne pui copilul în pericol.
Andrei s-a ridicat.
Pentru prima dată în viața lui nu și-a mai apărat mama.
— De astăzi nu mai ai cheia apartamentului nostru.
Și până când noi vom decide altfel, nu vei mai veni la nepotul tău.
Elena a rămas în prag, cu lacrimile șiroindu-i pe obraji.
Niciunul dintre noi nu s-a întors.
În seara aceea, Andrei a schimbat yala apartamentului.
Apoi a venit în camera copilului.
L-a privit mult timp dormind.
— Iartă-mă, Maria…
Ar fi trebuit să te cred de la început.
I-am strâns mâna.
— Acum nu mai contează cine a avut dreptate.
Contează doar că el este bine.
În liniștea aceea am înțeles amândoi un lucru.
Uneori, instinctul unei mame valorează mai mult decât toate sfaturile celor care spun că „au crescut deja copii”. Iar din ziua aceea, nimeni n-a mai luat vreo hotărâre pentru fiul nostru fără acordul nostru.