Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Toți îl priveau pe Andrei, așteptând să sufle în lumânările tortului.
El zâmbea mulțumit.
— Ei bine, dragii mei, încă un an în care am demonstrat că munca și disciplina aduc rezultate. Și, bineînțeles, fără ordine în casă n-aș fi ajuns aici.
Mama lui a aprobat imediat.
— Așa este. Un bărbat are nevoie de liniște acasă ca să poată reuși.
Am ridicat încet paharul.
— Și eu aș vrea să-i ofer sărbătoritului cadoul meu.
Toate privirile s-au întors spre mine.
Andrei a zâmbit satisfăcut.
— Știam eu că ai pregătit ceva special.
Am luat plicul de sub șervețel și i l-am întins.
— Poftim.
L-a deschis fără nicio grijă.
La început a zâmbit.
Apoi a răsfoit prima foaie.
După aceea, a doua.
Chipul i s-a schimbat complet.
— Ce înseamnă asta? a întrebat încet.
Am rămas calmă.
— Citește până la capăt.
Mama lui s-a aplecat curioasă.
— Ce este?
Andrei a rămas câteva secunde fără glas.
— Contractul apartamentului…
— Da, am răspuns.
Este doar pe numele meu.
În sufragerie s-a făcut liniște.
Am continuat:
— În ultimele luni ai repetat tuturor că tu conduci casa aceasta.
Ai uitat însă un detaliu important.
Casa nu este a ta.
Nici măcar pe jumătate.
Andrei a ridicat privirea.
— Și pentru asta faci spectacol?
Am clătinat ușor din cap.
— Nu.
Spectacolul l-ai făcut tu.
Eu doar spun adevărul.
Am scos din plic încă un document.
— Acesta este extrasul cheltuielilor din ultimul an.
Am plătit singură ratele, utilitățile, mobilierul și renovările.
În timp ce tu le spuneai tuturor cât de bine conduci familia.
Unul dintre colegii lui și-a lăsat încet paharul pe masă.
Mama lui părea complet dezorientată.
— Andrei… este adevărat?
El nu răspundea.
Privea doar foile din fața lui.
Am inspirat adânc.
— Mai este un document.
L-a întors cu mâna tremurândă.
Când a citit titlul, a încremenit.
Cerere de divorț.
— Ana… vorbești serios?
— Foarte serios.
Ți-am așteptat florile.
Ți-am așteptat scuzele.
Ți-am așteptat respectul.
N-a venit niciunul.
Așa că am încetat să mai aștept.
Mama lui s-a ridicat revoltată.
— Pentru un buchet de flori distrugi o căsnicie?
Am privit-o direct.
— Nu pentru flori.
Pentru toate zilele în care am fost tratată ca o servitoare.
Pentru toate ordinele.
Pentru toate umilințele.
Și pentru faptul că omul care trebuia să-mi fie partener a început să se comporte ca și cum eu aș fi fost angajata lui.
Nimeni nu mai spunea nimic.
Andrei ținea mapa deschisă, dar nu mai avea curajul să mă privească.
— Nu te oblig să semnezi astăzi, am spus liniștită.
Dar, dacă vrei să mai existe vreodată o căsnicie între noi, va trebui să începi pentru prima dată să te porți ca un soț, nu ca un șef.
Altfel…
Am împins ușor documentele spre el.
— Avocatul meu le va depune luni dimineață.
Tortul rămăsese neatins.
Lumânările încă ardeau încet.
Iar pentru prima dată de când îl cunoșteam, Andrei nu mai avea niciun discurs pregătit.
În fața rudelor, a colegilor și chiar a propriei mame, înțelesese că respectul nu se obține prin funcții, ordine sau vorbe mari.
Se câștigă prin felul în care îl tratezi pe omul care îți este alături în fiecare zi.