Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
Am rămas cu privirea lipită de telefonul Sorinei.
Numele lui Radu dispăruse după câteva secunde, dar eu îl văzusem limpede. Nu mai puteam să-mi spun că era o coincidență, o rudă ajutată din milă sau o femeie care avea nevoie de un acoperiș.
Am ieșit din cafenea.
Sorina m-a observat când eram deja aproape de ea. Fața i s-a schimbat. Și-a tras instinctiv căruciorul mai aproape.
— Elena…
— Cine este copilul? am întrebat.
Nu am ridicat vocea. Nici n-aș fi putut. Eram prea calmă.
Sorina s-a uitat spre intrarea blocului, apoi spre telefon.
— Nu voiam să aflați așa.
— Asta nu este un răspuns.
Băiețelul a scos un sunet mic din cărucior. Sorina s-a aplecat și i-a potrivit pătura, cu mâini tremurânde.
— Este al lui Radu, a spus în cele din urmă.
Am simțit că zgomotele străzii se îndepărtează.
— De cât timp?
— Are un an și trei luni.
M-am sprijinit de marginea unei mese de pe terasă.
— Tu nu ești verișoara lui.
— Nu. Am fost împreună înainte să vă căsătoriți. Ne-am despărțit, iar după câteva luni am aflat că sunt însărcinată.
— Și Radu știa?
— De la început.
Sorina a început să plângă în tăcere.
— Mi-a spus că nu poate distruge căsnicia, dar că nu ne va lăsa fără ajutor. A găsit apartamentul acesta. A spus că mama lui va înțelege, că ea mă va prezenta drept o rudă cu probleme.
— Soacra mea știe că acest copil e nepotul ei?
A dat din cap.
Atunci am înțeles reacția Irinei. Furia ei. Felul în care îmi ceruse să nu mă ating de Sorina. Nu apăra o femeie fără adăpost.
Își apăra fiul și secretul lui.
— Știi că apartamentul e al meu, i-am spus.
— Știu.
— Și totuși ai acceptat să locuiești aici.
— Da. Și mi-e rușine. Dar nu mai aveam unde să merg. Radu îmi spunea mereu că, dacă îl supăr, poate pleca și rămân fără nimic.
Am privit copilul. Dormea liniștit, fără să știe că viața lui devenise moneda de schimb dintre trei adulți.
— Nu te voi da afară azi, i-am spus. Dar nu vei mai trăi aici pe baza minciunii.
Sorina a ridicat ochii spre mine.
— Ce înseamnă asta?
— Înseamnă că ai două săptămâni să-ți găsești o soluție. Te pot ajuta să vorbești cu un avocat și cu un centru pentru mame. Pentru copil. Nu pentru Radu.
În seara aceea, i-am trimis soțului meu un singur mesaj:
„Vino la apartamentul bunicului. Acum.”
Am sunat-o și pe Irina.
Radu a ajuns primul. A intrat în apartament cu cheia lui, ca și cum nimic nu se schimbase. Și-a aruncat geaca pe un scaun.
— Ce e cu mesajul ăsta? M-ai speriat.
Eu stăteam în camera mare, lângă fereastră.
— Sorina mi-a spus că băiatul e al tău.
Pentru o clipă, fața lui a rămas complet lipsită de expresie.
Apoi a încercat să zâmbească.
— Elena, Sorina este stresată. A spus lucruri…
— Nu mă minți încă o dată.
Vocea mea l-a făcut să tacă.
— Copilul e al tău. Ea nu e verișoara ta. Iar mama ta știe.
Ușa s-a deschis. Irina a intrat, iar Sorina a apărut după ea cu căruciorul.
Soacra mea a privit spre copil, apoi spre Radu.
— Ce i-ai spus? a întrebat-o pe Sorina.
— Adevărul, a răspuns ea. Pentru prima dată.
Radu s-a întors spre Sorina.
— Ai înnebunit? Știi ce ai făcut?
— Nu, a spus ea. Știu ce ai făcut tu.
Irina a rămas în prag.
— Radu, e adevărat?
Fiul ei și-a trecut palma peste față.
— Mamă, lucrurile sunt mai complicate.
— Nu te-am întrebat dacă sunt complicate. Te-am întrebat dacă e copilul tău.
El a tăcut prea mult.
Irina s-a așezat încet pe un scaun. Părea deodată mai mică decât o văzusem vreodată.
— Eu credeam că încerci să-i ajuți, a șoptit ea.
— Mă ajutați pe mine? am întrebat-o. — Când m-ați făcut geloasă și suspicioasă pentru că voiam să știu cine locuiește în casa mea?
Nu mi-a răspuns.
Radu a făcut un pas spre mine.
— N-am vrut să rănesc pe nimeni.
— Ai ascuns un copil, ai mințit două femei și ai folosit casa bunicului meu ca să-ți fie mai ușor, i-am spus. Nu există o explicație care să transforme asta în grijă.
Am pus pe masă cheile apartamentului.
— Sorina are două săptămâni să se mute. Îi ofer ajutorul promis, pentru ca băiatul să nu sufere. Dar tu nu mai intri aici decât ca să-ți iei lucrurile.
— Nu poți să mă dai afară din viața ta într-o seară, a spus Radu.
— Nu eu te-am dat afară. Tu ai plecat de mult. Eu doar am aflat.
În noaptea aceea, Radu și-a luat câteva haine și a plecat. Nu l-am oprit.
Irina a rămas puțin în hol. Privirea ei se muta de la copil la Sorina, apoi la mine.
— Am greșit, a spus încet.
— Nu ați greșit doar pentru că l-ați apărat, i-am răspuns. Ați greșit pentru că ați ales să mă faceți pe mine dușmanul, ca să nu vă uitați la ce făcea fiul dumneavoastră.
A plecat fără să mai spună nimic.
Două săptămâni mai târziu, Sorina se mutase într-o garsonieră mică, aproape de sora ei. Radu avea obligația să contribuie pentru copil, iar ea începuse să lucreze câteva ore pe zi de acasă.
Eu am început renovarea apartamentului bunicului.
Am schimbat țevile, am reparat parchetul și am pregătit un perete pentru primul meu mozaic mare. L-am făcut din bucăți de sticlă albastră, verde și aurie.
Nu ca să șterg trecutul.
Ci ca să-mi amintesc că uneori, după ce spargi ceea ce te-a rănit, poți alege singură ce imagine construiești din cioburi.