Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
— Pentru că mi-a dat-o, a repetat bunicul Petre.
Sorin și-a strâns fetița la piept.
— Cum adică ți-a dat mâna?
Daria plângea cu fața ascunsă în cămașa tatălui ei.
Angajatul supermarketului a intervenit:
— Domnule, fetița este bine. Domnul a găsit-o singură și ne-a chemat imediat.
Sorin s-a uitat la bunicul meu.
— Dumneavoastră ați găsit-o?
— Ea m-a găsit pe mine, a răspuns bunicul.
Ajunsesem lângă ei.
— Bunicule, ce s-a întâmplat?
Petre și-a întors capul spre mine.
— Ai găsit untul?
M-am uitat la el uluit.
— Serios? Acum vorbim despre unt?
A zâmbit ușor.
— Atunci înseamnă că putem discuta despre lucrurile importante.
Sorin nu zâmbea deloc.
— Vă rog, spuneți-mi ce s-a întâmplat.
Bunicul și-a sprijinit ambele mâini pe mânerul căruciorului.
— După ce ai plecat, am auzit un copil plângând.
— Unde?
— La două culoare de aici. La început am crezut că este cu părinții. Dar plânsul nu se îndepărta. Rămânea în același loc.
Daria își ridicase capul și îl asculta.
— M-am apropiat și am întrebat dacă este bine. Mi-a spus că nu-și găsește mama și tatăl.
— Și după aceea? a întrebat mama fetiței.
— Am întrebat-o cum o cheamă. Apoi i-am spus să nu plece nicăieri cu mine.
Sorin a părut surprins.
— De ce?
— Pentru că un copil pierdut trebuie să rămână într-un loc sigur și vizibil. I-am spus că voi chema un angajat.
Bunicul a indicat vag spre bărbatul în uniformă.
— Am auzit căruciorul lui și l-am oprit.
Angajatul a confirmat:
— Așa este. Domnul m-a chemat și mi-a spus că fetița și-a pierdut părinții. Am anunțat imediat colegii.
Sorin și-a trecut mâna peste față.
— Daria… cum ai dispărut?
Fetița și-a șters ochii.
— M-am uitat la jucării.
Mama ei s-a aplecat.
— Ți-am spus să stai lângă noi.
— Știu…
— Și după aceea?
— Când m-am întors, nu mai erați.
Sorin a închis ochii pentru o secundă.
Probabil își revedea ultimele zece minute: oamenii întrebați, culoarele verificate, fiecare scenariu îngrozitor care îi trecuse prin minte.
Apoi Daria s-a desprins puțin din brațele lui.
— Tati?
— Da?
A arătat spre bunicul.
— El a stat cu mine.
— Știu, iubita mea.
— Mi-a spus să nu-mi fie frică.
Sorin s-a uitat din nou la Petre.
De data aceasta altfel.
— Vă mulțumesc.
Bunicul a dat ușor din cap.
— Important este că ați găsit-o.
Ar fi putut să se oprească acolo.
Dar Daria nu terminase.
— Tati, eu am plâns mult.
— Știu.
— Au trecut oameni pe lângă mine.
Sorin a încremenit.
— Ce oameni?
— Mulți.
Fetița și-a coborât privirea.
— Eu spuneam că nu vă găsesc, dar se grăbeau.
Mama ei și-a dus mâna la gură.
Daria a continuat:
— Unii s-au uitat la mine și au mers mai departe.
Apoi s-a întors spre bunicul Petre.
— El nu s-a uitat la mine.
Tăcere.
— Daria… a început Sorin.
— El nu poate să mă vadă, a spus fetița. Dar m-a auzit.
Sorin nu mai spunea nimic.
Daria s-a apropiat din nou de bunicul meu și i-a prins mâna.
— Toată lumea cu ochi a trecut pe lângă mine. Dar el a ascultat.
Am simțit un nod în gât.
Chiar și angajatul supermarketului și-a coborât privirea.
Sorin stătea în fața omului căruia, cu doar câteva minute înainte, îi spusese că „oamenii ca el” ar trebui să stea acasă.
Bunicul Petre nu i-a amintit.
Nu era nevoie.
Sorin și-a privit fiica.
Apoi bastonul alb.
Apoi pe bunicul meu.
— Domnule…
Petre a ridicat ușor capul.
— Da?
— Eu… mai devreme…
— Știu.
— Am fost un nesimțit.
Bunicul n-a răspuns.
Sorin a continuat:
— N-am nicio scuză. Eram grăbit și m-am purtat urât cu dumneavoastră.
— Nu erai doar grăbit, a spus bunicul.
Sorin a rămas nemișcat.
Petre vorbea calm, fără urmă de răzbunare.
— Un om grăbit încearcă să treacă. Tu ai simțit nevoia să-mi spui că locul meu nu este aici. E altceva.
Sorin și-a coborât ochii.
— Aveți dreptate.
— Nu trebuie să-mi spui mie asta.
Bunicul a arătat spre Daria.
— Ea te ascultă.
Sorin și-a privit fiica.
A îngenuncheat în fața ei.
— Daria, ce am spus eu mai devreme bunicului acestui domn a fost urât.
— Știu.
Răspunsul ei a venit atât de repede, încât aproape am zâmbit.
Sorin a înghițit în sec.
— N-ar fi trebuit să spun așa ceva.
Fetița s-a uitat spre Petre.
— Pentru că el vede altfel?
Bunicul a râs încet.
— Asta e o formulare bună.
Sorin s-a ridicat.
— Îmi pare sincer rău.
Bunicul i-a întins mâna.
Sorin a privit-o o secundă, apoi i-a strâns-o.
— Data viitoare, a spus bunicul, încetinește.
Am zâmbit.
Recunoșteam replica.
— Nimic inteligent nu se întâmplă când te grăbești, am completat eu.
— Exact.
Mama Dariei l-a îmbrățișat pe bunicul Petre.
— Mulțumesc că ați rămas cu ea.
— N-aveam unde să mă grăbesc. Nepotul meu cumpără unt de parcă îl fabrică personal.
— Am lipsit cinci minute!
— Șapte.
— Ai numărat?
— Ți-am spus că număr.
Daria a început să râdă.
Tensiunea s-a risipit.
Ne-am continuat cumpărăturile separat.
Am crezut că povestea se terminase acolo.
Dar ne-am întâlnit din nou la case.
Era aglomerat, iar bunicul își căuta portofelul în buzunarul interior al hainei.
— Un moment, mi-a spus.
— Nu te grăbi.
În spatele nostru, un bărbat a oftat.
— Haideți, domnule, mai repede. Stăm toată ziua aici?
Bunicul și-a continuat calm căutarea.
Înainte să apuc eu să spun ceva, s-a auzit o voce din spate.
— Dați-i un minut.
M-am întors.
Sorin era la două persoane distanță, cu Daria lângă el.
Bărbatul nerăbdător a ridicat din umeri.
— Toți avem treabă.
— Știu, a spus Sorin. Dar omul are nevoie de un minut.
Privirile ni s-au întâlnit.
Nu a zâmbit.
Nici eu.
Nu era nevoie.
Bunicul își găsise între timp portofelul.
A plătit, și-a luat bastonul și am ieșit.
În parcare, i-am spus:
— Ai auzit?
— Ce?
— Sorin. La casă.
— Sigur că am auzit.
— Și?
Bunicul a ridicat din umeri.
— Poate data viitoare nu va mai trebui să-i dispară copilul ca să observe omul din fața lui.
Am mers câțiva pași.
Apoi m-a întrebat:
— Ai luat untul?
M-am uitat la sacoșă.
— Da, bunicule.
— Bun.
Și-a prins brațul de al meu.
— Atunci a fost o dimineață productivă.
Am râs.
Ani întregi crezusem că eu eram cel care îl ajuta pe bunicul Petre să se descurce într-o lume pe care nu o mai putea vedea.
În dimineața aceea am înțeles cât de greșit priveam lucrurile.
Uneori, omul care vede cel mai puțin cu ochii este cel care observă primul ce contează.
Daria o spusese mult mai simplu:
Toți ceilalți au trecut pe lângă ea. Bunicul meu s-a oprit și a ascultat.