Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
Sorin a închis ușa.
“Bianca, îi spun eu.”
“Nu”, a răspuns fiica lui. “Trebuia să-i spunem de la început.”
Carmen și-a încrucișat brațele.
Bianca a tras aer în piept.
“Vlad vrea copii.”
Carmen a așteptat.
“Eu nu pot avea.”
Sorin și-a coborât ochii.
Bianca a continuat:
“Am aflat anul trecut. Am încercat tratamente. N-a mers. El știa de la început că există posibilitatea asta.”
“Și vineri?”
“Mi-a spus că s-a săturat să aștepte. Că dacă eu nu mai vreau să încerc alte proceduri, el trebuie să decidă dacă rămâne.”
Carmen s-a așezat.
“Și tu ai plecat.”
“Da.”
“De ce nu mi-ai spus?”
Bianca a privit spre tatăl ei.
“Pentru că tata mi-a zis să vin aici și să nu mă stresez cu nimic câteva zile.”
Carmen s-a întors spre Sorin.
“Și soluția ta a fost să mă minți.”
“Nu te-am mințit.”
“Ai ascuns patru zile că cineva locuiește în apartamentul nostru.”
Sorin s-a apropiat.
“Fiica mea tocmai ieșise dintr-o relație de opt ani.”
“Știu.”
“Plângea. Nu mâncase. Nu știa unde să se ducă.”
“Și eu ce aș fi spus?”
Sorin nu a răspuns.
Carmen a înțeles.
“Tu ai crezut că aș spune nu.”
“Nu știam ce vei spune.”
“Și ai preferat să nu afli.”
Bianca s-a ridicat.
“Eu plec.”
Carmen s-a întors spre ea.
“Unde?”
“La o prietenă.”
“Nu.”
Bianca a rămas pe loc.
Carmen a arătat spre canapea.
“Nu despre tine discut acum.”
Apoi s-a uitat la Sorin.
“Bianca poate sta aici.”
Sorin a respirat ușurat.
“Mulțumesc.”
“Nu am terminat.”
Ușurarea i-a dispărut.
“Poate sta o lună. Dacă are nevoie de mai mult, discutăm. Împreună.”
Sorin a dat din cap.
“Sigur.”
“Și apartamentul nu mai este un loc în care unul dintre noi decide singur.”
“De acord.”
Carmen a ridicat cheia cu breloc roșu.
“De fapt, problema nu este cheia.”
A pus-o pe masă.
“Problema este că ai fost atât de convins că trebuie să alegi între mine și fiica ta, încât ai făcut alegerea înainte să existe.”
Sorin s-a așezat.
“N-am vrut să te pun împotriva ei.”
“Exact asta ai făcut.”
Bianca și-a șters obrajii.
“Carmen, chiar credeam că știi.”
“Te cred.”
A urmat o tăcere lungă.
Apoi Carmen a întrebat:
“Ai mâncat?”
Bianca a zâmbit pentru prima dată.
“Nu prea.”
“Atunci comandăm ceva.”
Sorin s-a ridicat.
“Mă duc eu.”
Carmen l-a privit.
“Nu trebuie să fugi nicăieri.”
S-a așezat și el.
Au comandat mâncare.
Nu au reparat căsnicia în seara aceea.
Și nici relația Biancăi cu Vlad.
Dar au stabilit ce urma să se întâmple.
Bianca rămânea în apartament patru săptămâni fără chirie. Își căuta între timp o locuință mai mică. Dacă voia să rămână mai mult, discutau.
Sorin nu mai lua decizii legate de proprietățile comune fără Carmen.
Iar Carmen i-a spus ceva ce el nu se aștepta să audă.
“Dacă data viitoare copilul tău are nevoie de ajutor, ajut-o.”
Sorin a ridicat privirea.
“Dar spune-mi.”
O săptămână mai târziu, Bianca a venit la casa lor la cină.
Părea încă obosită, dar nu mai vorbea șoptit.
La plecare, Carmen i-a întins o cheie.
Bianca a privit-o.
“Ce e?”
“Cheia apartamentului.”
“Dar o am deja.”
“Pe aceea ți-a dat-o tatăl tău.”
Bianca nu înțelegea.
Carmen a continuat:
“Pe asta ți-o dau eu.”
Bianca a strâns cheia în palmă.
“Mulțumesc.”
“Nu pentru totdeauna.”
Au râs amândouă.
Sorin le privea din bucătărie.
Carmen s-a întors spre el.
“Și tu.”
“Ce?”
“Nu te obișnui. Regula rămâne.”
“Am înțeles.”
După ce Bianca a plecat, Sorin a pus cheia lui pe suportul din hol.
Carmen a observat că lângă ea lăsase un bilețel mic.
Pe el scria:
“Două chei. Două voturi.”
Carmen l-a citit.
Apoi a luat pixul și a adăugat dedesubt:
“Acum ai înțeles.”