Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
Doina s-a uitat din nou la mine.
— Banii aceia nici măcar n-au fost pentru mine.
— Atunci pentru cine au fost? am întrebat.
Doina s-a uitat spre Cătălin.
El a răspuns:
— Pentru Laura.
— 6.500 de lei?
— Avea nevoie de ei.
— Pentru ce?
A urmat o tăcere.
Doina a spus:
— Pentru mașină.
Am rămas cu telefonul în mână.
— Ce mașină?
— Cea pe care și-a cumpărat-o în vară.
Știam mașina.
Laura venise cu ea la noi la două săptămâni după ce o cumpărase.
Un Volkswagen second-hand, mai nou decât cel pe care îl avusese înainte.
Țin minte că o felicitasem.
— Stai puțin. I-ai dat 6.500 de lei ca să-și cumpere mașina?
Cătălin s-a grăbit:
— Îi lipseau pentru avans.
— Ce avans?
— A dat o parte și a finanțat restul.
— Și asta era urgența?
— Nu am spus că era urgență.
— Atunci de ce nu mi-ai spus?
Nu mi-a răspuns.
Am insistat:
— De ce ai trimis banii mamei tale în loc să-i trimiți direct Laurei?
Doina a intervenit:
— Pentru că eu m-am ocupat.
— Nu pe dumneavoastră v-am întrebat.
Cătălin s-a uitat la masă.
— Știam că n-o să fii de acord.
Acolo s-a terminat orice discuție despre „ajutor”.
Nu faptul că dăduse bani surorii lui mă enerva cel mai tare.
Ci faptul că luase 6.500 de lei din economiile noastre, îi trecuse prin contul mamei lui și alesese să nu-mi spună pentru că știa că aș fi refuzat.
— În iunie mi-ai spus că am avut cheltuieli mari.
— Am avut.
— Nu. Tu ai avut o cheltuială despre care ai decis să nu-mi spui.
Doina și-a încrucișat brațele.
— Parcă sunteți la tribunal. Este sora lui.
— Și eu sunt soția lui.
— Tocmai. Ar trebui să înțelegi.
M-am întors spre Cătălin.
— Laura știe de unde au venit banii?
— Știe că i-am dat eu.
— Știe că i-ai luat din economiile noastre pentru apartament?
A tăcut.
Am înțeles.
— Sun-o.
— Acum?
— Acum.
Doina s-a împotrivit:
— Nu o băgați și pe fată în scandal.
— Este deja implicată cu 6.500 de lei.
Cătălin a sunat-o.
A pus telefonul pe difuzor.
Laura a răspuns după câteva secunde.
— Ce s-a întâmplat?
Cătălin a început:
— Irina a văzut transferul din iunie.
Pauză.
— Ce transfer?
— Banii pentru mașină.
— Și?
Am intervenit:
— Laura, tu de unde ai crezut că provin cei 6.500 de lei?
— Din banii lui Cătălin.
— Din economiile lui personale?
— Da. Așa am înțeles.
M-am uitat la soțul meu.
Laura a continuat:
— De ce? Nu erau?
Cătălin și-a frecat fruntea.
— Erau din contul nostru.
— Ce cont?
— Economiile pentru apartament.
Laura a tăcut.
Apoi a spus:
— Cătălin, de ce ai făcut asta?
Pentru prima dată în seara aceea, cineva din familia lui îi punea exact întrebarea pe care o puneam eu.
— Aveai nevoie de bani.
— Da, dar nu ți-am cerut să-i iei de la Irina.
Doina a intervenit:
— Laura, nu începe și tu.
— Mamă, eu am crezut că sunt banii lui.
— Tot banii lor sunt.
— Tocmai.
Laura mi-a spus:
— Irina, eu îi dau înapoi.
— Nu trebuie mâine.
— Dar îi dau.
După ce am închis, Doina s-a ridicat.
Era furioasă.
— Ai reușit să faci o problemă din faptul că un frate și-a ajutat sora.
— Problema a făcut-o fiul dumneavoastră când a ascuns de mine de unde a luat banii.
— O să ajungeți să vă cereți voie și pentru o cafea.
— Nu. Dar pentru 6.500 de lei din economiile comune, da.
Doina și-a luat geanta.
Înainte să plece, i-a spus lui Cătălin:
— Te-ai schimbat mult de când te-ai însurat.
Cătălin n-a răspuns.
După ce ușa s-a închis, am rămas amândoi la masă.
— Nu vreau să divorțez de tine pentru 6.500 de lei, i-am spus.
A ridicat ochii.
— Dar dacă problema asta continuă, n-o să mai fie despre 6.500 de lei.
— Știu.
— Nu, încă nu știi. Pentru că tu crezi că problema este mama ta.
— Nu este?
— Nu. Problema ești tu. Mama ta poate să ceară orice. Tu ești cel care spune da cu banii noștri.
N-a încercat să mă contrazică.
În weekend am refăcut toate calculele.
Salariile noastre urmau să intre în conturile personale.
În fiecare lună viram amândoi suma stabilită pentru chirie, facturi, mâncare și celelalte cheltuieli comune.
Separat, fiecare vira suma stabilită pentru avansul apartamentului.
Banii de acolo nu puteau fi scoși unilateral.
Ce rămânea după contribuțiile comune era al fiecăruia.
— Dacă vrei să-i dai mamei tale 500 de lei din banii tăi, este alegerea ta, i-am spus.
— Și dacă are o problemă serioasă?
— Vorbim. Putem decide împreună să ajutăm mai mult.
— Dar nu promit înainte.
— Exact.
Laura a început să returneze banii.
Nu i-a avut pe toți odată.
A trimis câte 1.000, apoi 1.500, apoi din nou 1.000.
În câteva luni, cei 6.500 de lei s-au întors în economiile noastre.
Doina, în schimb, a rămas supărată.
O vreme mă acuza că îl învăț pe fiul ei „să țină socoteala la familie”.
Cătălin încă o ajuta uneori.
Dar din banii lui.
Și, pentru prima dată, începuse să spună nu.
Testul adevărat a venit după câteva luni.
Doinei i s-a stricat centrala.
De data aceea era o problemă reală.
Ne-a sunat seara.
— Reparația și piesele sunt aproape 5.000 de lei.
Cătălin m-a privit.
— Putem s-o ajutăm?
— Tu cât poți să-i dai luna asta fără să atingi economiile și fără să rămâi fără bani?
Și-a verificat contul.
— 1.500.
— Atunci dă-i 1.500.
A sunat-o.
— Mamă, pot să te ajut cu 1.500 de lei.
Am auzit vocea Doinei din telefon:
— Și restul?
Cătălin a tăcut o secundă.
— Restul trebuie să-l rezolvi tu.
— Dar tu ai bani puși deoparte.
— Noi avem bani puși deoparte. Nu sunt numai ai mei.
— Sunt mama ta.
— Știu.
— Și mă lași cu centrala stricată?
— Nu. Îți dau cât îmi permit. Dar nu mai iau 5.000 din economiile noastre fără să discut cu Irina.
Doina s-a supărat.
A închis repede.
Dar a găsit o soluție: a folosit o parte din economiile ei și a plătit diferența în două tranșe.
Nu s-a întâmplat nimic catastrofal.
Doar că, pentru prima dată, Cătălin nu rezolvase singur toată problema.
Aproape un an după cina aceea, am ajuns din nou la suma pe care ne propuseserăm s-o avem pentru avans.
Într-o vineri am mers împreună la agenție.
Am citit actele.
Am pus întrebări.
Apoi am semnat antecontractul pentru un apartament cu trei camere.
Când am ieșit, Cătălin s-a uitat la mine.
— Dacă făceam asta de la început, probabil eram aici mai devreme.
— Probabil.
— Îmi pare rău.
Nu era prima dată când îmi spusese asta în anul acela.
Dar era prima dată când aveam în față dovada concretă că lucrurile chiar se schimbaseră.
Am rămas căsătoriți.
Doina a rămas mama lui și a continuat să ne ceară ajutor când avea nevoie.
Uneori primea.
Alteori auzea:
— Nu putem luna asta.
Laura și-a returnat toți banii și nu ne-a mai cerut împrumuturi fără să știe exact de unde vin.
Iar Cătălin nu i-a mai promis nimănui bani din contul nostru înainte să vorbească cu mine.
Nu încetase să-și ajute familia.
Încetase doar să creadă că pentru a-i ajuta pe ei trebuie să hotărască singur ce sacrificăm noi.