Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Data viitoare e rândul nostru, șefu’. Ca de obicei.
Andrei s-a întors brusc spre mine.
Andrei s-a uitat întâi la bărbatul care îl bătuse pe umăr.
Apoi la mine.
— Ce?
— „Ca de obicei”?
— Este o expresie.
— Pentru ce?
Mariana a intervenit imediat.
— Elena, ai plătit. Gata. Nu începe acum să strici seara.
Nu mă mai interesa seara ei.
M-am uitat la cei doi bărbați.
— Firmele voastre lucrează cu compania lui Andrei, nu?
Unul dintre ei a încetat să zâmbească.
Andrei s-a ridicat.
— Hai afară.
— De ce?
— Acum.
M-a prins de cot.
Mi-am tras brațul.
— Nu pune mâna pe mine.
Mariana a izbucnit:
— Dumnezeule, ce spectacol faci pentru o nenorocită de notă!
M-am întors spre ea.
— Nu este despre nota ta.
Andrei a înțeles înaintea ei.
Mi-a văzut expresia și a întrebat încet:
— Ce știi?
Nu i-am răspuns.
A insistat:
— Elena, ce știi?
— Destul cât să înțeleg de ce sunt oamenii ăștia aici.
Cei doi furnizori nu mai spuneau nimic.
Andrei m-a luat deoparte, câțiva pași de masă.
— Ai umblat în dosarele mele?
— Nu.
— Atunci de unde știi?
— Numele tău a apărut într-o verificare internă.
A pălit.
Nu surprins.
Speriat.
Și reacția lui mi-a confirmat mai mult decât documentele pe care apucasem să le văd.
— De când?
— Trei săptămâni.
— Și n-ai spus nimic?
— Nu aveam voie.
Andrei s-a apropiat de mine.
— Ascultă-mă foarte bine. Sunt niște facturi. Atât. Lucruri normale în achiziții.
— Atunci n-ai de ce să te temi.
— Nu înțelegi cum funcționează.
— Probabil că oamenii care fac verificarea înțeleg.
A strâns din maxilar.
— Tu ai văzut documente confidențiale despre soțul tău și ai tăcut?
— Am fost scoasă din verificare imediat ce a apărut numele tău.
— Dar ai văzut.
— Da.
— Perfect.
Tonul lui s-a schimbat.
— Atunci dacă încearcă să mă atingă, spun că ai avut acces la caz. Că există conflict de interese. Că ai discutat cu mine acasă. O să murdăresc investigația atât de tare încât n-o să mai știe nimeni ce poate folosi.
M-am uitat la omul cu care dormisem șase ani.
— Mă ameninți?
— Îți explic ce se întâmplă dacă nu suntem de aceeași parte.
— Eu nu sunt „partea” ta într-o fraudă.
— N-am spus fraudă.
— Eu nici atât.
A tăcut.
În spatele nostru, Mariana se apropiase suficient cât să audă ultima parte.
— Ce fraudă?
— Mamă, du-te la masă.
— Andrei, ce se întâmplă?
— Nimic.
— Elena încearcă să-ți facă probleme la serviciu?
M-am uitat la ea.
În mai puțin de zece secunde găsise deja vinovatul.
— Nu eu am aprobat facturile lui.
Mariana s-a întors spre fiul ei.
— Ce facturi?
— Nu începe și tu.
— Ai făcut ceva?
Andrei a ridicat vocea.
— Am făcut ce face toată lumea în domeniul ăsta!
Unul dintre furnizori și-a luat sacoul de pe spătar.
— Noi plecăm.
Andrei s-a întors spre el.
— Stai.
— Nu.
Celălalt plecase deja spre ușă.
Mariana se uita când la ei, când la fiul ei.
— Ce ai făcut?
Andrei nu i-a răspuns.
S-a întors spre mine.
— Dă-mi bonul.
— Nu.
— Elena, dă-mi bonul.
— L-am plătit eu.
— Sunt clienții mamei mele.
— Doi sunt furnizorii tăi.
A făcut un pas spre mine.
— Bonul.
L-am pus în geantă.
— Nu.
Atunci Mariana a încercat să mi-l smulgă chiar ea.
— Dă-i hârtia și terminați!
Mi-am tras geanta la piept.
— Acum zece minute voiai să demonstrez că-mi permit nota. Mi-o permit. Rămâne a mea.
— Vrei să-i distrugi cariera pentru că te-am pus să plătești o cină?
— Nu. Dar nici nu voi ascunde ce a făcut ca să-i salvez cariera.
Andrei s-a uitat la mine cu o furie pe care nu i-o mai văzusem.
— Dacă pleci de aici cu bonul ăla, să nu te mai întorci acasă.
Am rămas nemișcată.
Asta era pârghia lui.
Casa în care locuiam era cumpărată de noi după căsătorie.
Viața noastră era acolo.
Știa că nu puteam să-mi iau șase ani într-o geantă.
— Vorbești serios?
— Foarte.
Mariana s-a apropiat de el.
— Bravo. O dată pune-o și tu la punct.
Atunci am luat geanta și haina.
— Bine.
Andrei a clipit.
Nu se așteptase.
— Unde pleci?
— În apartamentul meu.
„Cutiuța”, cum îi spunea mama lui.
Apartamentul pe care refuzasem să-l vând după căsătorie.
Pentru prima dată în seara aceea, Mariana nu mai avea nimic de spus.
Am plecat.
Nu am trimis niciun e-mail în acea noapte.
Nici nu era nevoie.
Luni dimineață, m-am prezentat la serviciu și am declarat oficial tot ce văzusem înainte să fiu scoasă din verificare, plus prezența celor doi furnizori la cina privată.
Am predat bonul.
Apoi am cerut în scris să nu particip la nicio decizie referitoare la Andrei.
Investigația a continuat fără mine.
Andrei m-a sunat de douăzeci și trei de ori în acea zi.
Seara a venit la apartament.
N-am deschis.
— Elena, dacă mă concediază, pierdem sute de mii de lei în următorii ani!
— Tu îi pierzi.
— Suntem căsătoriți!
— Nu pentru mult timp.
A lovit o dată cu palma în ușă.
— Din cauza unei cine?
— Nu. Din cauza faptului că mi-ai cerut să te ajut să ascunzi ce ai făcut și m-ai amenințat când am refuzat.
— Nu poți să-mi faci asta.
— Eu nu decid ce face firma cu tine.
— Dar puteai să taci!
Asta era tot ce voia de la mine.
Aceeași regulă pe care o avuseseră el și mama lui ani întregi.
Să tac.
De data aceasta n-am făcut-o.
Investigația a durat aproape două luni.
Andrei a fost concediat pentru abateri grave după ce compania a confirmat facturi umflate, cheltuieli personale trecute prin relațiile cu furnizorii și beneficii pe care nu le declarase.
Cei doi furnizori au pierdut contractele cu firma.
Eu nu am primit înapoi cei 24.180 de lei de la restaurant.
Și nici nu i-am cerut Marianei.
Au rămas cea mai scumpă cină pe care am plătit-o vreodată.
Am depus cererea de divorț înainte ca investigația să se termine.
Andrei și Mariana au continuat să spună rudelor că eu îi distrusesem cariera pentru a mă răzbuna după aniversare.
Nu m-am apărat în fața lor.
Divorțul s-a încheiat câteva luni mai târziu. Am rămas în apartamentul pe care îl aveam înainte de căsătorie, iar Andrei s-a mutat temporar la mama lui.
Nu ne-am împăcat.
Mariana nu a mai făcut parte din viața mea.
Iar Andrei nu și-a cerut niciodată scuze pentru seara în care a stat lângă mine, m-a lăsat să fiu umilită de familia lui și apoi a încercat să-mi folosească propria căsnicie ca să mă oblige să-l protejez.
Cei 24.180 de lei au rămas pierduți.
Căsnicia, la fel.