Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Pe noptieră erau cele două pastile pe care trebuia să le iau în seara aceea.
Le-am pus lângă celelalte.
A doua zi urma să fiu suficient de „bolnav” încât Simona să creadă că poate obține ce voia.
La zece dimineața, Simona a intrat în dormitor cu notarul.
Mihaela venea în urma lor cu o tavă.
„Ai mâncat ceva?”, m-a întrebat Simona.
„Puțin.”
Mihaela a pus paharul cu apă pe noptieră.
Și cele două pastile.
Am văzut-o evitând să mă privească.
Notarul și-a deschis mapa.
Simona s-a așezat lângă mine.
„Este exact ce am discutat. Temporar.”
Am luat documentele.
Procura îi oferea dreptul să mă reprezinte în relația cu băncile și în anumite decizii privind firmele.
Mult mai mult decât îmi sugerase cu o seară înainte.
„Ai pregătit toate astea repede.”
„Pentru că situația ta e urgentă.”
„Atunci iau întâi pastilele.”
Mihaela a ridicat brusc ochii.
Simona mi-a întins paharul.
„Sigur.”
Am luat cele două pastile între degete.
Dar nu le-am dus la gură.
Le-am pus pe dosar.
„Ce sunt?”
Simona a clipit.
„Medicamentele tale.”
„Care?”
„Andrei, nu începe.”
„Întreb cum se numesc.”
Mihaela a făcut un pas spre ușă.
Simona s-a întors spre ea.
„Rămâi.”
Mihaela s-a oprit.
Am deschis sertarul noptierei și am scos șervețelele în care păstrasem pastilele din ultimele zile.
Le-am pus lângă cele două.
Simona s-a uitat la ele.
Apoi la mine.
„Ce faci?”
M-am ridicat.
Fără ajutor.
Fața ei s-a schimbat.
„De nouă zile nu mai iau nimic din ce-mi aduce Mihaela.”
N-a spus nimic.
Am făcut câțiva pași prin cameră.
„Și de nouă zile mă simt mai bine.”
Simona s-a ridicat.
„Nu știu ce încerci să sugerezi.”
„Atunci explică-mi tu.”
„Ți-au fost date pentru starea ta.”
„De cine?”
„Nu sunt medic, Andrei.”
„Dar tu îi spuneai Mihaelei să se asigure că le iau.”
Mihaela a început să plângă.
Simona s-a întors spre ea.
„Nu te apuca acum de teatru.”
„Mi-ai spus că sunt pentru somn.”
„Și sunt.”
„După aia mi-ai spus să pun două.”
Simona a încremenit.
Notarul și-a închis mapa.
„Cred că întâlnirea trebuie oprită.”
„Nu pleacă nimeni încă”, a spus Simona.
Nu mai vorbea cu vocea soției îngrijorate.
„Andrei este bolnav. Este confuz și construiește o poveste din niște medicamente.”
S-a întors spre notar.
„A avut episoade în care nu putea nici măcar să stea în picioare.”
„Pentru că luam pastilele.”
„Dovedește.”
Acolo era pârghia ei.
Știa că simpla mea bănuială nu însemna nimic.
Și încă mai credea că nu aveam decât niște pastile într-un sertar.
„Ai dreptate”, i-am spus.
Am luat telefonul.
„De aceea n-am chemat notarul meu. L-ai chemat tu.”
Simona s-a uitat spre ușă.
„Ce ai făcut?”
„În prima zi în care am putut să mă ridic singur, am mers la medic fără să știe nimeni din casă. Am dus și pastilele.”
Pentru prima dată a încercat să plece.
M-am dat la o parte.
„Poți pleca. Dar procura nu se semnează.”
A apucat dosarul.
„Foarte bine. Vorbim când îți revii și nu mai ești paranoic.”
Mihaela a spus din spatele ei:
„Mi-a dat bani.”
Simona s-a întors atât de repede încât aproape a scăpat geanta.
„Taci.”
„Mi-ai dat bani ca să i le pun pe tavă.”
„Ți-am plătit ore suplimentare.”
„Nu.”
Mihaela tremura.
„Prima dată mi-ai spus că sunt prescrise. Când am vrut să mă opresc, mi-ai spus că dacă plec spui că eu am furat bijuteriile care au dispărut anul trecut.”
Simona a făcut un pas spre ea.
„Ai grijă ce spui.”
Atunci am înțeles de ce Mihaela continuase chiar și după ce începuse să se teamă.
Nu o absolvea.
Dar explica de ce Simona fusese atât de sigură că o putea controla.
Am luat dosarul cu procura și l-am rupt în două.
„Ieși din casa mea.”
Simona a râs.
„Casa noastră.”
„Atunci plec eu astăzi și de aici înainte discutăm numai prin avocați.”
Zâmbetul i-a dispărut.
„Dacă faci scandalul ăsta public, distrugi tot ce ai construit.”
„Tu ai încercat să mă ții suficient de bolnav ca să semnez.”
„Nu poți demonstra intenția mea.”
„Atunci o vor stabili alții.”
A plecat în acea dimineață.
Nu și-a cerut scuze.
În următoarele luni au urmat investigații medicale, declarații și un divorț care a transformat aproape fiecare discuție despre bani într-un nou conflict.
Analizele au confirmat că pastilele pe care le păstrasem conțineau un medicament care nu-mi fusese prescris și care putea explica o parte importantă din simptomele mele. Autoritățile au primit probele și declarațiile celor implicați.
Mihaela a recunoscut că îmi administrase pastilele la cererea Simonei și că acceptase bani. Faptul că ulterior fusese amenințată nu a șters ce făcuse.
Simona a negat că ar fi urmărit să-mi facă rău. A susținut că încercase doar să mă „liniștească” într-o perioadă în care devenisem dificil și că procura fusese pregătită pentru protejarea firmelor.
Eu nu m-am mai întors la căsnicia aceea.
Recuperarea mea a durat luni, nu câteva zile. O perioadă n-am putut conduce și am redus drastic timpul petrecut la serviciu.
Daniela a rămas angajată, dar n-am transformat faptul că mă avertizase într-o poveste de dragoste sau într-o datorie pe care trebuia să i-o plătesc toată viața. I-am mărit salariul și i-am mulțumit pentru ceea ce făcuse.
Matei a rămas băiatul care își făcea temele în bucătărie.
Într-o după-amiază m-a întrebat:
„Mai iei pastilele alea?”
„Nu.”
„Și ești bine?”
M-am uitat la el.
„Mult mai bine.”
Simona nu s-a mai întors să locuiască în casă. Divorțul a încheiat căsnicia noastră, iar accesul ei la firme și la conturile mele a fost blocat înainte să poată obține procura pe care o pregătise.
Eu mi-am păstrat afacerile, dar nu am ieșit din poveste fără costuri. Mi-am pierdut luni din sănătate și căsnicia în care avusesem încredere ani întregi.
Cele două pastile pe care Simona voia să le înghit în dimineața în care trebuia să-i dau control asupra averii mele nu au ajuns niciodată în corpul meu.
Au ajuns, împreună cu celelalte, la cei care trebuiau să afle de unde veniseră.