Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
— Aproape 18.000 de lei? a întrebat Sergiu.
— Într-un an.
A derulat prin transferuri.
— De ce nu mi-ai spus?
— Pentru că era mama ta și puteam s-o ajut. Dar dacă pentru ea sunt nora care “numără fiecare bănuț”, de astăzi nu-i mai trimit nimic.
Sergiu n-a încercat să mă contrazică atunci.
A sunat-o.
Galina a negat mai întâi că spusese ceva rău. Când Sergiu i-a citit propriile mesaje, tonul i s-a schimbat.
— Și ce? M-am plâns și eu copilului meu. Acum trebuie să dau socoteală pentru fiecare vorbă?
— Mamă, Alia ți-a trimis aproape 18.000 de lei anul trecut.
— I-a trimis pentru că a vrut. Eu n-am obligat-o.
Replica aceea mi-a luat orice urmă de îndoială.
Am șters transferul salvat din aplicația bancară.
— De acum o ajuți tu, i-am spus lui Sergiu. Este mama ta. Stabiliți voi cât îți permiți.
Două zile mai târziu a început presiunea.
Mătușa Vera l-a sunat pe Sergiu spunându-i că o lăsăm pe Galina fără bani de medicamente. O verișoară i-a trimis un mesaj despre “respectul datorat părinților”.
Galina însăși refuza să vorbească despre mesajele ei.
Vorbea numai despre bani.
În prima lună, Sergiu i-a trimis 1.000 de lei.
După o săptămână, mama lui i-a cerut încă 700 pentru o factură și o consultație.
Apoi încă 500 pentru o reparație.
Sergiu a venit la mine într-o seară.
— Poate îi trimiți tu luna asta diferența și de luna viitoare mă organizez mai bine.
M-am uitat la el.
— Nu.
— Alia, sunt medicamente.
— Atunci plătește-le.
— Mai avem și rata.
— Știu. O aveam și când le plăteam eu.
A rămas tăcut.
Pentru prima dată, ajutorul acordat mamei lui nu mai era o sumă invizibilă care dispărea din contul meu.
Îl costa pe el.
Galina a venit la noi în weekend.
N-a venit să-și ceară scuze.
— Vreau să înțeleg ce ți-am făcut atât de grav, mi-a spus. Te-am obligat vreodată să-mi dai bani?
— Nu.
— Atunci?
— I-ai primit ani întregi, iar rudelor le-ai spus că nu te ajut.
— Am spus că mă simt singură și că nu primesc suficient sprijin.
— Ai spus că sunt zgârcită.
Galina și-a strâns buzele.
— Pentru tine totul se rezolvă cu un transfer. Eu poate voiam să-mi văd fiul mai des.
Era prima dată când spunea asta.
— Atunci trebuia să ne spui că vrei să venim mai des. Nu să-mi iei banii și să spui altora că nu-ți dau nimic.
— Nu ți-am “luat” nimic. Mi-ai dat singură.
— Corect. Și tot singură am decis să mă opresc.
Sergiu a intervenit:
— Mamă, eu te voi ajuta în continuare. Dar din banii mei și cu o sumă pe care mi-o permit.
Galina s-a întors spre el.
— Deci acum trebuie să cer voie pentru medicamente?
— Nu. Dar nici Alia nu mai este cardul familiei.
Galina a plecat supărată.
Nu ne-am îmbrățișat. Nu și-a cerut iertare și nici eu n-am pretins că totul era rezolvat.
În lunile următoare, Sergiu a continuat să-i trimită mamei sale o sumă fixă din salariul lui. Uneori ea protesta că este prea puțin. Alteori îl suna pe el când apărea o cheltuială neprevăzută.
Eu nu am mai făcut niciun transfer.
Relația mea cu Galina a rămas rece. Ne vedeam la sărbători și vorbeam civilizat, dar apropierea de dinainte dispăruse.
Într-o seară, Sergiu mi-a spus:
— Acum înțeleg de ce te-ai săturat. Eu vedeam câte un transfer. Tu vedeai toate transferurile.
— Exact.
— Ar fi trebuit să mă ocup eu de asta de la început.
De data aceea nu l-am contrazis.
Nu-i cerusem să renunțe la mama lui și nici nu voiam asta.
Îi cerusem doar ca responsabilitatea pentru ea să nu mai fie ascunsă în contul meu.
Galina a continuat să primească ajutor de la fiul ei.
Eu am continuat să fiu soția lui Sergiu.
Dar n-am mai fost niciodată sursa de bani despre care soacra mea putea spune, în aceeași zi, “mulțumesc” în față și “prea puțin” pe la spate.