Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Sunt noul proprietar al acestei cafenele, doamnă Corina. Am semnat contractul de cumpărare ieri dimineață. Iar înainte să discutăm despre planurile mele, vreau să-mi explicați de ce ați aruncat cafea în fața unei angajate.
Corina a rămas nemișcată. Pentru prima dată de când lucram acolo, nu mai avea pregătită nicio replică.
— Dumneavoastră… sunteți proprietarul?
— Da. Mă numesc Victor Dobre. Și am văzut ce s-a întâmplat ieri. Am și înregistrarea.
Avocatul a deschis servieta și a scos câteva documente. Corina s-a uitat la ele, apoi la mine.
— Ana, tu l-ai chemat?
— Nu, doamnă. Domnul era client.
— Nu te-am întrebat pe tine! a izbucnit ea, apoi s-a întors spre Victor. A fost o neînțelegere. Ana a făcut o greșeală și am vrut să-i atrag atenția.
Victor a privit pata de pe uniforma mea.
— Aruncând cafea în fața ei?
— Eram nervoasă. Nu s-a întâmplat nimic grav.
— Pentru dumneavoastră poate că nu. Dar angajata aceasta a fost umilită în fața clienților.
Corina și-a încrucișat brațele.
— Cu tot respectul, domnule Dobre, eu conduc locul acesta de opt ani. Știu cum se lucrează aici. Fără mine, nici nu știți de unde să începeți.
— Tocmai de aceea vreau să aflu cum ați condus cafeneaua în acești opt ani.
A făcut semn avocatului să pună pe tejghea un dosar.
— Înainte de semnarea contractului, am cerut o verificare a documentelor contabile și a situației personalului. Au apărut câteva neconcordanțe pe care trebuie să le lămurim.
Corina a pălit.
— Ce fel de neconcordanțe?
— Ore suplimentare trecute în pontaje, dar care nu apar în plata salariilor. Diferențe între bacșișurile înregistrate și sumele distribuite angajaților. Nu trag încă o concluzie, dar vreau explicații și documente.
Am simțit cum mi se strânge stomacul. De luni întregi mă întrebam unde dispăreau o parte dintre bacșișurile pe care le primeam.
Victor s-a întors spre mine.
— Ana, aș vrea să vă întreb ceva. Dacă vă simțiți în stare, puteți să ne spuneți cum funcționează împărțirea bacșișurilor?
Corina m-a fulgerat cu privirea.
— Nu cred că este cazul să implicăm angajații în discuția asta!
— Ba cred că este exact cazul, a răspuns Victor. Sunt oamenii care lucrează aici în fiecare zi.
Mi-am strâns mâinile în fața șorțului.
— Bacșișurile plătite cu cardul apar pe bon. Ni se spune că se împart la sfârșitul săptămânii, dar uneori primim mai puțin decât rezultă din calculele noastre. Iar orele suplimentare ni se cer frecvent, fără să fie trecute întotdeauna în pontaj.
— Ai dovezi? a întrebat avocatul.
— Am păstrat fotografii ale programelor și mesajele în care ni se cere să rămânem după închidere. Pot să le aduc.
Victor a încuviințat.
— Vă rog să le păstrați. Nu trebuie să-mi dați nimic pe loc. Vom verifica totul corect.
Corina a făcut un pas spre mine.
— Să nu crezi că ai câștigat ceva, Ana. Tot angajată rămâi!
Victor s-a întors imediat spre ea.
— Vă rog să nu mai amenințați personalul. Până terminăm verificările, nu veți mai coordona turele și nu veți mai avea discuții individuale cu angajații despre acest incident.
— Nu puteți să mă suspendați așa, fără motiv!
— Nu am spus că sunteți concediată. Am spus că, în calitate de nou proprietar, voi organiza activitatea în mod responsabil și voi verifica situația. Orice măsură de personal va fi luată cu respectarea contractului și a legii.
Corina și-a luat geanta și a plecat în biroul din spate, trântind ușa.
Eu am rămas lângă tejghea, fără să știu dacă să mă bucur sau să mă tem.
— Domnule Dobre, dacă mă dă afară când plecați?
Victor m-a privit cu seriozitate.
— Nu vă pot promite că toate problemele se vor rezolva într-o zi. Dar vă pot promite că nu voi accepta represalii pentru faptul că ați povestit ce s-a întâmplat. Dacă se întâmplă ceva, veniți direct la mine sau la avocat.
În zilele următoare, angajații au fost invitați să discute individual cu noua conducere. Unii au povestit că fuseseră certați în fața clienților, alții că li se ceruse să rămână peste program fără ca orele să fie consemnate corect.
Verificarea documentelor a durat aproape trei săptămâni. S-au comparat pontajele, programările și evidențele bacșișurilor. Nu toate diferențele aveau aceeași explicație, dar o parte dintre orele suplimentare nu fuseseră plătite, iar distribuirea bacșișurilor nu respectase regulile comunicate personalului.
Corina a fost chemată să răspundă constatărilor. A încercat să spună că totul fusese o neînțelegere și că angajații exagerau.
Dar documentele nu mai puteau fi ignorate.
În cele din urmă, Victor a decis să înceteze colaborarea cu ea, respectând procedura aplicabilă. Sumele restante dovedite au fost calculate și achitate, iar cafeneaua a introdus reguli scrise pentru pontaje, ore suplimentare și distribuirea bacșișurilor.
Într-o dimineață, Victor m-a chemat în birou.
— Ana, am observat că vă ocupați bine de clienți și că știți cum funcționează fiecare parte a localului. Ați vrea să vă ocupați de instruirea noilor angajați și de organizarea turelor, cu un salariu corespunzător responsabilităților?
Am rămas surprinsă.
— Eu? Dar n-am mai fost niciodată șefă.
— Toată lumea începe de undeva. Vă oferim instruire și o perioadă de evaluare. Nu vreau să promovați pentru că ați fost victima unui incident, ci pentru că vă faceți bine meseria.
Am acceptat să discutăm condițiile. Pentru prima dată, cineva mă evalua după munca mea, nu după cât de ușor putea să mă intimideze.
În seara aceea, când am ajuns acasă, Luca m-a întâmpinat alergând.
— Mami, ai adus ceva bun?
Am râs și l-am ridicat în brațe.
— Astăzi am adus o veste bună. Cred că o să am mai multă grijă și de mine.
Nu am uitat niciodată ziua în care Corina mi-a aruncat cafeaua în față. Dar nici nu am lăsat-o să fie povestea care să mă definească.
Uneori, schimbarea nu începe când cineva puternic te salvează. Începe când cineva vede nedreptatea, o verifică și refuză să o mai lase să continue.