Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am rămas cu telefonul în mână, privind mesajul Simonei. Ce legătură putea avea fetița ei cu familia noastră?
— Mamă, mă auzi? a întrebat Adrian. Ce s-a întâmplat?
— Adrian, vino până la mine. Te rog. E ceva ce trebuie să afli, dar nu vreau să discutăm la telefon.
— Mă sperii. Are legătură cu Simona?
— Da. Și cred că trebuie să fie și Oana de față.
După ce am închis, i-am scris Simonei că nu înțeleg despre ce vorbește.
Răspunsul ei a venit câteva minute mai târziu.
— Ilinca are opt ani. Adrian este tatăl ei. Nu i-am spus niciodată adevărul.
M-am așezat pe marginea patului. Fiul meu îmi povestise că Simona pierduse sarcina. Îl văzusem plângând după despărțire, convins că își pierduse copilul.
Acum aflam că aveam o nepoată de opt ani.
Am întrebat-o de ce ascunsese adevărul.
— Eram despărțiți și foarte supărați unul pe celălalt. I-am spus că am pierdut sarcina, fiindcă nu voiam să mai avem nicio legătură. Am crezut că pot crește copilul singură.
— Și de ce ai apărut tocmai acum?
— Pentru că Ilinca a găsit fotografia lui Rareș pe profilul dumneavoastră. V-a recunoscut numele dintr-o conversație mai veche și m-a întrebat dacă băiețelul este fratele ei.
Am închis ochii. Fotografia pe care Oana voia să o șterg fusese văzută deja de cineva care căuta răspunsuri.
Adrian a ajuns după aproape o oră, împreună cu Oana. Nora mea era palidă și evita să mă privească.
— Mamă, spune-mi odată ce se întâmplă, a cerut Adrian.
Am pus telefonul pe măsuță și i-am arătat mesajele.
L-am văzut citind, apoi întorcându-se spre soția lui.
— Oana, tu știai?
Oana a început să plângă.
— Am aflat acum șase luni.
— Șase luni? a repetat Adrian. Și nu mi-ai spus că am o fiică?
— Nu eram sigură la început. Am găsit o fotografie veche cu Simona și o fetiță. Am văzut vârsta copilului și mi-am amintit ce îmi povestiseși despre sarcină. Am contactat-o.
— Și ce ți-a spus?
— Că Ilinca este fiica ta. Mi-a cerut să nu-ți spun nimic. Mi-a zis că nu vrea să-ți tulbure familia.
Adrian s-a ridicat de pe scaun.
— Și ai acceptat? Ai hotărât în locul meu că nu trebuie să-mi cunosc copilul?
— Mi-a fost frică, Adrian! Mi-a fost frică să nu te pierd, să nu se schimbe totul între noi!
— Era deja fiica mea, Oana. Indiferent dacă eu știam sau nu.
Am intervenit înainte ca discuția să se transforme într-o ceartă.
— Oana, de ce ai vrut să șterg fotografiile cu Rareș?
Și-a șters lacrimile.
— Simona m-a sunat ieri. Mi-a spus că Ilinca găsise profilul dumneavoastră și văzuse pozele cu Rareș. Fetița începuse să pună întrebări. M-am speriat că adevărul o să iasă la iveală.
— Și ai crezut că, dacă șterg fotografiile, dispare și problema?
Oana a dat din cap, rușinată.
— Știu că am greșit.
Adrian și-a luat telefonul și a sunat-o pe Simona. A vorbit cu ea aproape o jumătate de oră, în timp ce noi așteptam în tăcere.
Când a închis, avea ochii roșii.
— Mi-a confirmat totul. Ilinca știe că exist. Simona i-a spus că tatăl ei locuiește în altă parte, dar nu i-a explicat de ce nu ne-am cunoscut.
— Ce o să faci? l-am întrebat.
— Vreau să-mi cunosc fiica. Dar mai întâi trebuie să lămurim lucrurile și să stabilim cum procedăm fără să o rănim.
În zilele următoare, Adrian și Simona au discutat despre trecut, despre responsabilități și despre pașii necesari pentru stabilirea oficială a paternității. Simona a acceptat să coopereze, inclusiv pentru efectuarea unui test de paternitate.
Rezultatul a confirmat că Adrian era tatăl Ilincăi.
Prima întâlnire a avut loc într-un parc, într-o după-amiază liniștită. Simona a pregătit-o pe Ilinca dinainte, explicându-i că tatăl ei nu știuse despre existența ei.
Adrian a venit cu o carte pentru copii și un buchet mic de flori.
Ilinca era o fetiță cu părul șaten, prins în două împletituri, și ochi căprui, asemănători cu ai lui Adrian.
— Tu ești tata? l-a întrebat.
Adrian s-a așezat în genunchi, ca să fie la înălțimea ei.
— Da, Ilinca. Și îmi pare foarte rău că nu ne-am cunoscut mai devreme.
— Mama mi-a spus că nu știai de mine.
— Așa este. Dar acum că știu, vreau să te cunosc, dacă și tu îți dorești.
Ilinca l-a privit câteva clipe, apoi i-a arătat desenul pe care îl adusese. Era o casă, un copac și o fetiță ținând de mână doi adulți.
Adrian a început să plângă. Nu a încercat să o îmbrățișeze fără să-i ceară voie. Au stat pe o bancă și au vorbit despre școală, cărți și lucrurile care îi plăceau.
Între timp, relația dintre Adrian și Oana trecea printr-o perioadă grea. Fiul meu nu putea accepta ușor faptul că soția îi ascunsese adevărul șase luni.
— Nu știu când o să pot avea din nou încredere în tine, i-a spus într-o seară.
— Nu-ți cer să mă ierți imediat, a răspuns Oana. Dar vreau să repar ce am stricat.
Au început să meargă la consiliere de cuplu. Oana a acceptat că Ilinca făcea parte din viața lui Adrian și că nu avea dreptul să împiedice relația dintre tată și fiică.
După câteva întâlniri, Adrian i-a povestit lui Rareș că are o soră mai mare.
— O soră adevărată? a întrebat băiețelul.
— Da. O cheamă Ilinca și are opt ani.
— Și pot să mă joc cu ea?
— Dacă și ea vrea, sigur că da.
Prima lor întâlnire a fost la mine acasă, cu acordul ambilor părinți. Rareș i-a adus o mașinuță, iar Ilinca i-a dăruit un desen.
Nu au devenit apropiați peste noapte, dar au început să se cunoască fără presiune.
Într-o duminică, Ilinca m-a întrebat dacă poate să-mi spună bunica Mariana.
Am simțit cum mi se umplu ochii de lacrimi.
— Sigur că poți, draga mea.
Am îmbrățișat-o și m-am gândit la fotografia de pe Facebook. Oana voise să o șteargă pentru a ascunde un adevăr. Dar fotografia aceea devenise primul pas către întâlnirea a doi frați.
Nu am mai publicat fotografii cu Rareș sau Ilinca fără acordul părinților și fără să ținem cont de dorințele copiilor. Am păstrat însă într-un album de familie prima fotografie în care apăreau împreună.
Adrian a început să participe constant la viața Ilincăi, iar după stabilirea legală a paternității și-a asumat și responsabilitățile materiale. Simona nu a primit iertarea imediat, dar a acceptat să construiască o relație de colaborare pentru binele fetiței.
Cât despre Oana, a înțeles că încrederea nu se repară prin promisiuni, ci prin fapte. Relația ei cu Adrian a rămas dificilă o vreme, însă au ales să lucreze la ea, fără să o transforme pe Ilinca într-un motiv de ceartă.
Într-o seară, i-am privit pe Rareș și Ilinca desenând împreună la mine acasă. Rareș îi povestea despre grădiniță, iar ea îl ajuta să coloreze un copac.
Atunci am înțeles că fotografia pe care nora mea voise cu disperare să o șterg nu îmi luase nimic.
Dimpotrivă, datorită ei aflasem că mai aveam o nepoată. Iar cei doi copii aveau acum șansa să crească știind că sunt frate și soră.