Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Vlad s-a uitat la mine, apoi la mama lui. Mariana rămăsese în picioare, cu mâna sprijinită de spătarul fotoliului, așteptând să audă ce avea de spus fiul ei.
— Nu vreau să aleg între voi, Diana. Dar cred că mama are dreptate într-un singur lucru: nu trebuie să ne certăm pentru fiecare telefon pe care mi-l dă.
Am simțit că mi se strânge stomacul.
— Nu te-am pus să alegi între mine și mama ta. Te-am întrebat dacă poți să-ți conduci singur viața, fără să ai nevoie de aprobarea ei pentru fiecare lucru.
Mariana a intervenit imediat:
— Auzi la ea! De parcă eu i-aș controla viața! Eu vreau doar să știu că băiatul meu este bine. L-am crescut singură, am muncit pentru el și nu o să mă opresc din a avea grijă de el doar pentru că s-a însurat.
— Mamă, nu a spus nimeni să te oprești, a răspuns Vlad.
— Atunci de ce trebuie să mă justific pentru că te sun? Dacă nu te sun, nu-ți convine. Dacă te sun, se supără nevastă-ta!
M-am ridicat de pe canapea.
— Nu mă deranjează că îți sună fiul. Mă deranjează că știe la ce oră mănâncă, ce haine poartă, unde merge și ce discutăm noi în casă. Și mă mai deranjează că, atunci când avem o neînțelegere, tu afli înainte să apucăm noi să o rezolvăm.
Mariana și-a strâns buzele.
— Dacă el îmi povestește, eu ce să fac? Să-i închid telefonul?
M-am întors spre Vlad.
— Chiar așa este? Îi povestești tot?
El a rămas câteva clipe tăcut.
— Uneori, da. Când mă supăr sau când nu știu cum să procedez, o sun. Este mama mea și am avut întotdeauna încredere în ea.
— Și i-ai povestit că ne-am certat pentru că am vrut să plecăm în weekend fără să mergem și la ea?
— Da.
— I-ai spus că vreau să economisim bani pentru o locuință mai mare?
— Da, Diana.
— I-ai spus și că discutaserăm despre posibilitatea de a avea un copil?
Vlad a privit în jos.
— Da.
Am închis ochii pentru o clipă. Nu mai era vorba doar despre telefoanele mamei lui. Soțul meu îi oferea informații despre viața noastră, iar ea le folosea pentru a interveni în deciziile noastre.
— Știi ce mă doare cel mai mult? Că uneori am impresia că nici nu mai pot să-ți spun ceva fără să mă gândesc dacă mâine o să afle și mama ta.
Mariana s-a ridicat de pe fotoliu.
— Eu nu am cerut să-mi povestească fiecare lucru! Dar dacă băiatul meu vine la mine și îmi spune că are o problemă, nu o să mă prefac că nu aud.
— Nu trebuie să te prefaci. Dar nici nu trebuie să hotărăști în locul nostru.
Vlad a intervenit înainte ca mama lui să răspundă.
— Mamă, cred că trebuie să recunosc ceva. M-am obișnuit să te sun pentru orice. Când nu știu ce să fac, te întreb. Când mă supăr, îți povestesc. Când am o problemă, aștept să-mi spui cum s-o rezolv. Și poate că am făcut asta prea mult timp.
Mariana l-a privit de parcă nu-l mai recunoștea.
— Deci acum sunt vinovată că am fost mamă?
— Nu. Dar eu sunt adult și trebuie să învăț să-mi rezolv singur problemele. Iar Diana este soția mea. Nu vreau să afli de la mine fiecare ceartă și apoi să vii aici să-i explici cum trebuie să se poarte cu mine.
Mariana și-a luat poșeta.
— Bine. Dacă asta vreți, nu vă mai deranjez. Să nu mă mai sunați când aveți nevoie de ceva!
— Mamă, nu despre asta este vorba.
— Ba exact despre asta! De când te-ai însurat, trebuie să cer voie ca să-mi aud băiatul la telefon.
A plecat înainte să mai putem continua discuția.
În seara aceea, Vlad a rămas mult timp în sufragerie. Nu s-a uitat la televizor și nici nu a mai luat telefonul în mână. La un moment dat, s-a așezat lângă mine.
— Cred că nu mi-am dat seama cât de mult te-am lăsat pe dinafară, mi-a spus.
— Nu vreau să fiu pusă în competiție cu mama ta, Vlad. Nu vreau să câștig eu și să piardă ea. Vreau doar să simt că am un soț, nu un om care trebuie să întrebe pe altcineva cum să-și trăiască propria căsnicie.
— O să schimb lucrurile.
— Nu-mi promite doar ca să încheiem discuția. Vreau să văd că înțelegi.
În următoarele zile, Vlad a început să observe cât de des suna telefonul. Într-o dimineață, Mariana l-a sunat înainte de ora șapte ca să-l întrebe dacă și-a pregătit micul dejun. El i-a spus că era în întârziere și că vor vorbi seara.
La prânz, l-a sunat din nou să-l întrebe dacă mâncase. Vlad i-a răspuns că da, apoi și-a continuat treaba. Seara, când a sunat a treia oară, a lăsat telefonul să sune până când a terminat cina cu mine.
Nu era o pedeapsă. Încerca să nu mai transforme fiecare apel într-o obligație imediată.
Mariana nu a primit bine schimbarea. Într-o seară i-a trimis un mesaj în care îi spunea că s-a schimbat și că nu mai este băiatul pe care îl știa. Vlad a sunat-o și i-a explicat că nu se îndepărtează de ea, dar că nu mai poate vorbi de cinci ori pe zi doar pentru a raporta ce a făcut.
— Și dacă am nevoie de tine? l-a întrebat ea.
— Dacă ai o problemă adevărată, mă suni și vin. Dar dacă vrei să știi ce am mâncat sau cu ce cămașă m-am îmbrăcat, nu trebuie să discutăm de fiecare dată.
— Nu-mi place deloc cum vorbești.
— Știu, mamă. Dar nu vreau să ajungem să ne certăm pentru că încerc să am și eu viața mea.
După aproape două săptămâni, Mariana a venit din nou la noi. De data aceasta a sunat înainte să plece de acasă. A adus o prăjitură și a stat în sufragerie, fără să-i mai spună lui Vlad ce ar trebui să mănânce sau la ce oră să vină acasă.
La un moment dat, m-a întrebat dacă am mai avut mult de lucru la birou. Am vorbit câteva minute despre serviciu, apoi l-a întrebat pe Vlad dacă poate să o ajute într-o zi cu niște cumpărături.
El i-a spus că sâmbătă dimineață poate veni la ea.
Înainte să plece, Mariana s-a oprit lângă ușă.
— Diana, poate că uneori mă bag prea mult. Dar să știi că nu vreau să vă stric căsnicia. Mi-e greu să mă obișnuiesc că băiatul meu nu mai este mereu disponibil.
— Înțeleg că ți-e greu, Mariana. Dar și noi avem nevoie de timpul nostru. Poți să fii mama lui și fără să știi în fiecare clipă unde este.
Nu mi-a răspuns, dar nici nu s-a supărat.
Au trecut câteva luni. Vlad nu a mai întrerupt mesele ca să răspundă la fiecare apel și nici nu i-a mai povestit mamei toate discuțiile noastre. Când aveam o problemă, o discutam între noi. Când aveam nevoie de un sfat, îl ceream de la cine consideram potrivit, fără să simțim că trebuie să justificăm fiecare decizie.
Mariana a continuat să-și sune fiul, dar mai rar. Uneori se supăra dacă nu răspundea imediat, însă Vlad nu mai abandona totul pentru a-i explica de ce era ocupat.
Într-o duminică, am mers împreună la ea la masă. Ne-a pregătit friptura lui preferată și, când Vlad a intrat în bucătărie să ia farfuriile, nu i-a mai spus că nu le așază bine sau că ar trebui să se așeze el primul.
La întoarcere, în mașină, Vlad m-a întrebat dacă sunt mulțumită de cum s-au schimbat lucrurile.
— Sunt mulțumită că nu mai trebuie să concurez cu mama ta pentru atenția ta, i-am răspuns.
M-a prins de mână și a zâmbit.
Nu i-am cerut niciodată să-și iubească mama mai puțin. I-am cerut doar să înțeleagă că, după ce s-a căsătorit, trebuia să învețe să fie și soț, nu doar fiu. Iar eu nu mai voiam să fiu a treia persoană într-o căsnicie în care ar fi trebuit să fim doar doi.