Partea a 2-a continuarea povestii – Ana s-a trezit înainte de răsărit. Pentru câteva clipe a uitat unde se află. Prin acoperișul din lemn pătrundeau fâșii subțiri de lumină, iar focul din sobă mai păstra doar câțiva tăciuni aprinși. Emil nu era în colibă.
A ieșit încet afară.
L-a zărit lângă un pârâu, reparând o plasă de pescuit. Mișcările îi erau lente și sigure, ca ale unui om care repetase același gest de mii de ori.
— Credeam că ai plecat, a spus ea.
El a ridicat privirea.
— Dacă voiam să plec, nu te mai găseai aici când te trezeai.
Ana s-a apropiat și s-a așezat pe o buturugă.
— Chiar n-ai mai văzut niciun om de zece ani?
Emil a zâmbit amar.
— Oameni am mai văzut… de la distanță. Dar femei… nu. Ultima dată când am vorbit cu una era înainte să înceapă războiul.
A urmat o liniște lungă.
— De ce n-ai plecat când s-a terminat?
Privirea lui s-a pierdut printre brazi.
— Pentru că atunci când s-a terminat războiul, pentru mine începea altul. M-ar fi judecat fără să mă asculte. Așa că am rămas aici.
În zilele următoare, Ana a început să descopere lumea lui.
O grădină ascunsă printre copaci.
Capcane pentru iepuri.
Un mic atelier unde își făcea singur uneltele.
O bibliotecă improvizată, cu câteva cărți îngălbenite, păstrate cu grijă într-o ladă de lemn.
Nu era un sălbatic.
Era un om care învățase să trăiască fără oameni.
Într-o după-amiază, în timp ce adunau lemne, Ana a auzit lătratul unor câini.
Emil s-a oprit instantaneu.
Chipul i s-a schimbat.
— Vin după mine…
— Cine?
— Nu contează. Ascultă-mă foarte bine. Dacă ajung aici, tu spui că te-am salvat și că ai fost singură tot timpul. Ai înțeles?
— Dar…
— Promite-mi!
Ea a dat din cap.
După numai câteva minute, printre copaci au apărut trei bărbați în uniforme, urmați de câini.
Unul dintre ei l-a recunoscut imediat.
— Dumnezeule… chiar ești viu!
Emil nu s-a mișcat.
— Au trecut zece ani. N-am făcut rău nimănui.
Bărbatul a coborât arma.
— Noi n-am venit să te împușcăm. Războiul s-a terminat de mult. Toți te credeau mort.
Ana s-a uitat când la Emil, când la oamenii veniți din sat.
Pentru prima dată după un deceniu, omul care trăise ascuns între brazi trebuia să aleagă.
Să rămână prizonierul trecutului…
…sau să pășească din nou într-o lume care aproape îl uitase.