Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉— Tu i-ai spus să nu-mi spună?
Daria a dat din cap.
— De ce?
— Pentru că tata a zis că o să exersăm și o să rezolv.
M-am aplecat spre ea.
— Și de ce nu voiai să aflu?
Și-a strâns bretelele ghiozdanului.
— Pentru că am crezut că o să pot să citesc mai bine.
Mihai s-a apropiat.
— Daria…
— Las-o să vorbească.
Fiica mea și-a coborât privirea.
— Doamna de anul trecut i-a spus lui tata că citesc mai greu decât ceilalți. Tata a zis că nu trebuie să te îngrijorăm și pe tine.
M-am uitat spre Mihai.
— Asta i-ai spus?
— Nu exact.
Daria l-a contrazis.
— Ai spus că mama are destule probleme.
Mihai a tăcut.
— Și după aceea? am întrebat-o.
— Am citit cu tata.
— Mult?
A dat din cap.
— Dar tot mă încurcam. Și tata spunea să încerc mai mult.
— Eu încercam, mamă.
Replica aceea a fost mai grea decât tot ce citisem în dosar.
— Știu.
Daria a început să plângă.
— Sunt proastă la școală?
Am luat-o imediat în brațe.
— Nu. Ai nevoie de ajutor la ceva. Atât.
— Dar ceilalți pot.
— Iar tu poți alte lucruri mai ușor decât ei. Nu trebuie să ascunzi de mine când ceva este greu.
Am dus-o înapoi în clasă după ce s-a liniștit.
Apoi am cerut să discutăm cu directoarea.
În birou, Mihai a recunoscut tot.
Fosta învățătoare îl contactase încă din primăvară.
La început crezuse că problema se va rezolva dacă exersează mai mult cu Daria.
Nu se rezolvase.
Școala recomandase evaluarea.
— De ce nu m-ai sunat atunci?
— Pentru că deja trecuseră câteva săptămâni și nu-ți spusesem.
— Și?
— Mi-a fost rușine să recunosc.
Apoi venise momentul în care trebuiau completate actele pentru programul de sprijin.
Mihai avea nevoie și de acordul meu.
— Și ai semnat în locul meu.
— Da.
— Iar pe Raluca de ce ai trecut-o drept mamă?
Mihai s-a uitat spre soția lui.
— Pentru că trebuia să fie cineva aici astăzi.
Raluca a ridicat sprâncenele.
— Cineva?
— Credeam că dacă Andreea află în ultimul moment ce s-a întâmplat, nu mai vine la întâlnire.
— Așa că m-ai adus pe mine în locul ei?
N-a răspuns.
Raluca și-a privit bluza.
— De asta mi-ai cumpărat-o?
— Am vrut ca Daria să se simtă susținută.
— Nu mă mai minți.
Mihai a oftat.
— Voiam să nu pună nimeni întrebări când vedea numele tău în acte.
Raluca a rămas cu ochii la el.
— M-ai adus aici ca să creadă lumea că sunt mama ei.
— Nu asta am vrut.
— Ba exact asta ai făcut.
Și-a scos telefonul.
Mi-a arătat mesajele lui Mihai.
Îi spusese că eu știam despre evaluare.
Că aprobasem totul.
Că nu puteam veni.
Și că ar fi bine să poarte bluza pentru ca Daria să simtă că „ambele familii sunt alături de ea”.
— Îți trimit mesajele, mi-a spus Raluca.
Mihai a încercat să intervină.
— Raluca…
— Nu. M-ai mințit și pe mine.
Directoarea a corectat datele Dariei și a consemnat că semnătura de pe document nu îmi aparținea.
Am cerut copii după toate actele.
Apoi am întrebat ce mă interesa cel mai mult:
— Daria pierde programul?
— Nu, mi s-a răspuns. Are nevoie de sprijin și putem continua după ce documentele sunt puse în ordine.
Am citit evaluarea completă.
Am pus întrebări.
Apoi am semnat eu actele necesare.
Daria a rămas în program.
Nu aveam de gând să-i iau ajutorul de care avea nevoie doar pentru a-l pedepsi pe tatăl ei.
Dar nici nu aveam de gând să mă prefac că Mihai făcuse o greșeală minoră.
În aceeași săptămână am discutat cu avocatul care ne ajutase după divorț.
Nu am cerut ca Mihai să nu-și mai vadă fiica.
Daria îl iubea și problema dintre noi nu trebuia transformată într-o pedeapsă pentru ea.
În schimb, am pus în ordine modul în care urmau să fie luate deciziile importante privind școala și sănătatea ei.
Școala avea datele mele corecte.
Eu trebuia informată direct.
Iar Mihai nu mai putea hotărî singur ce informații meritam sau nu să aflu.
Trei zile mai târziu a venit la mine.
Daria știa că urma să vină.
S-a așezat în fața ei.
— Trebuie să-mi cer iertare.
Daria se juca cu marginea tricoului.
— Pentru ce?
— Pentru că atunci când mi-ai spus că cititul este greu, eu n-am ascultat cum trebuia.
— Dar am exersat.
— Știu.
— Mult.
Mihai a dat din cap.
— Știu.
— Și tot spuneai să încerc mai mult.
Pentru câteva secunde n-a răspuns.
— Am greșit.
Daria s-a uitat spre mine.
— V-ați certat din cauza mea?
— Nu, am spus.
— Nu, a repetat Mihai. Ne-am certat pentru că eu am mințit-o pe mama și am făcut ceva ce nu aveam voie să fac.
Daria a rămas tăcută.
— Tu n-ai făcut nimic rău, a continuat el.
— Dar dacă citeam mai bine, nu trebuia să faci asta.
Mihai a clătinat din cap.
— Nu. Dacă eu te ascultam mai bine, îi spuneam mamei tale de la început și vă ceream ajutor amândurora.
Asta era explicația pe care Daria trebuia s-o audă.
Nu una în care vina ajungea tot la ea.
Relația mea cu Mihai nu s-a reparat.
Nici nu trebuia.
Eram divorțați și am rămas divorțați.
Dar în lunile următoare a început să mă includă în fiecare discuție importantă despre Daria.
Nu mai existau evaluări ascunse.
Nu mai existau formulare completate în locul meu.
Raluca a venit la mine într-o după-amiază când a adus-o pe Daria.
Nu mai purta bluza albastră.
Daria a observat imediat.
— Unde e bluza cu „MAMĂ”?
Raluca s-a uitat spre mine, apoi spre ea.
— Am pus-o deoparte.
— De ce?
Raluca s-a aplecat puțin spre ea.
— Pentru că tu ai deja o mamă.
Daria a privit-o atent.
— Dar tu ce ești?
Raluca a zâmbit.
— Raluca. Și soția tatălui tău. Pot să țin la tine și fără să iau locul nimănui.
Mi-a plăcut răspunsul.
Nu am devenit prietene peste noapte.
Dar am încetat s-o mai văd ca pe femeia care încercase să-mi fure locul.
Și ea fusese mințită.
Mihai ne pusese una împotriva celeilalte ca să ascundă ce făcuse.
Câteva luni mai târziu, Daria a venit acasă fluturând o fișă de citire.
— Mamă, uite!
Am luat-o.
Avea două răspunsuri corectate și câteva cuvinte tăiate.
— Și ce să văd?
— Aici m-am blocat.
A arătat spre un exercițiu.
— Și?
— Am chemat-o pe doamna Popa și i-am spus că nu pot singură.
— Și te-a ajutat?
— Da.
Era mândră.
Nu pentru că făcuse totul perfect.
Ci pentru că nu mai ascunsese faptul că avea nevoie de ajutor.
La sfârșitul anului, Daria citea mult mai bine. Programul continua, iar noi nu îl mai tratam ca pe ceva de care trebuia să-i fie rușine.
Lucrurile dintre adulți rămăseseră și ele clare.
Eu eram mama Dariei.
Raluca era mama ei vitregă și nu a mai încercat niciodată să se prezinte altfel.
Mihai a rămas tatăl ei, dar după ceea ce făcuse nu a mai luat singur decizii importante și nu a mai ascuns informații despre școală.
Iar eu nu am încercat să-i îndepărtez pe niciunul dintre ei din viața fiicei mele.
În dimineața aceea crezusem că problema era o bluză pe care scria „MAMĂ”.
Nu era.
Problema adevărată era că Daria se chinuise luni întregi, iar tatăl ei încercase să ascundă situația până ajunsese să-mi falsifice semnătura și să-și aducă noua soție la școală în locul meu.
Bluza a dispărut.
Actele au fost corectate.
Iar Daria a rămas cu amândoi părinții în viața ei, dar fără să mai fie obligată să ascundă când ceva îi era greu.