Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
În dimineața următoare am mers cu mama la bancă.
Am schimbat PIN-ul, am verificat accesul la cont și am făcut în așa fel încât Ionuț să nu mai poată folosi cardul.
Apoi am intrat într-o farmacie.
Mama a scos cardul din portofel.
Când farmacista i-a spus suma, mama s-a uitat la mine.
“Ajung?”
“Ajung.”
A plătit singură.
În luna aceea am achitat eu cele două facturi restante și i-am cumpărat câteva lucruri pentru casă.
Ionuț nu i-a adus copiii.
Nici în primul weekend.
Nici în al doilea.
După aproape o lună, am găsit-o pe mama cu telefonul în mână.
“Vreau să-l sun.”
“Sună-l.”
“Poate îi spun că poate să ia iar cardul.”
M-am uitat la ea.
“Tu asta vrei?”
“Nu.”
“Atunci de ce?”
“Mi-e dor de copii.”
Asta era partea pe care Ionuț se bazase.
Mama ar fi suportat lipsa banilor mai ușor decât lipsa nepoților.
Dar telefonul a rămas pe masă.
“Nu-i dau cardul”, a spus.
Ionuț și-a ținut amenințarea aproape patru luni.
În perioada aceea a început să le spună rudelor că eu îi luasem mamei controlul banilor și că îl îndepărtasem de familie.
La o masă la sora mamei, o mătușă mi-a spus:
“Poate nu trebuia să te bagi între ei.”
Mama, care până atunci tăcuse, a pus furculița jos.
“Alina nu s-a băgat.”
Toată masa a tăcut.
“Ionuț mi-a luat aproape trei pensii. Eu am rămas fără bani de pastile.”
“Mamă, nu trebuie să…”
“Ba trebuie.”
S-a uitat la sora ei.
“Și mi-a spus că dacă îi spun Alinei nu-mi mai aduce copiii. Exact asta a făcut.”
Unii dintre cei de la masă au încercat să spună că Ionuț avusese probleme cu ratele.
Mama nu i-a lăsat să termine.
“Și eu am facturi. Și eu mănânc. Și eu iau medicamente.”
A fost prima dată când am auzit-o spunând cu voce tare ce îi făcuse propriul fiu.
La câteva săptămâni după acea masă, într-o sâmbătă dimineața, a sunat soneria.
Eram la mama.
Când a deschis ușa, în fața ei era nora mea împreună cu cei doi copii.
Mama și-a dus mâna la gură.
“Buni!”
Copiii au intrat direct în brațele ei.
Nora mea a rămas în prag.
“Putem vorbi?”
Am vrut să plec în bucătărie, dar ea mi-a spus:
“Poți să rămâi, Alina.”
S-a uitat la mama.
“Am aflat cât luase Ionuț.”
Mama n-a răspuns.
“Eu știam că are datorii. Nu știam că lua aproape toată pensia dumneavoastră.”
“Dar despre copii știai?”
Nora mea și-a coborât privirea.
“Știam că nu vrea să-i aducă.”
“Și?”
“Ne-am certat din cauza asta. Nu mai accept.”
Din camera alăturată se auzeau copiii.
“Ei nu au nicio vină”, a spus ea. “Și nici dumneavoastră.”
Din ziua aceea a început să-i aducă din nou.
Ionuț s-a înfuriat.
A sunat-o pe mama în aceeași seară.
“Deci acum vă înțelegeți toate împotriva mea?”
Mama ținea telefonul pe difuzor.
“Nu este nimeni împotriva ta.”
“Atunci spune-i să nu mai ducă copiii fără mine.”
“Nu.”
A urmat o pauză.
“Ce-ai spus?”
“Am spus nu. Sunt nepoții mei. Nu-i mai folosi ca să-mi iei bani.”
Ionuț a închis.
În lunile următoare a început să returneze câte ceva.
O mie de lei.
Apoi încă o mie.
Alte sume mai mici.
După aceea plățile s-au oprit.
Din aproape 9.000 de lei, mama a recuperat aproximativ 4.000.
Restul nu s-au mai întors.
Într-o după-amiază, la aproape un an de la ziua în care aruncase cardul pe masă, Ionuț a venit la ea.
Copiii erau acolo.
Nora lui îi adusese în acea dimineață.
Mama i-a deschis ușa.
“Pot să intru?”
“Intră.”
S-a așezat la masa din bucătărie.
“Mai ai de primit bani de la mine.”
“Știu.”
“Acum nu pot.”
“Știu și asta.”
“Dar poate, când mă pun pe picioare…”
Mama l-a oprit.
“Nu-ți mai cer promisiuni.”
Ionuț s-a uitat spre portofelul ei, aflat pe bufet.
“Tot singură te ocupi de bani?”
“Da.”
“Și dacă ai nevoie de ajutor?”
“Îți cer dacă vreau.”
A dat din cap.
Nu și-a cerut scuze.
Mama nu i-a dat cardul înapoi și nu i-a mai spus niciodată PIN-ul.
Din cei aproape 9.000 de lei luați, aproximativ 5.000 au rămas nerecuperați.
Nepoții au continuat să vină prin mama lor, fără să mai depindă de condițiile puse de Ionuț.
Cu fiul ei, mama a rămas distantă. Îl primea când venea să vadă copiii sau când trecea pe la ea, dar nu i-a mai dat bani și nu i-a mai încredințat nimic din pensie.
Înainte să plec în seara aceea, mama și-a luat portofelul de pe bufet.
A verificat dacă avea cardul înăuntru și l-a pus în geantă.
Ionuț a văzut gestul.
N-a mai cerut cardul.