Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
Tata s-a uitat mult timp la mine.
“Deci tu nu știai că pleacă un an?”
“Nu.”
“Și nu i-ai spus că vrei să te ocupi tu de mine?”
“Nu.”
Și-a întors privirea spre fereastră.
“Atunci ne-a mințit pe amândoi.”
“Da.”
N-am încercat să-i spun imediat despre centru.
Tata a făcut-o.
“Arată-mi locul.”
Două zile mai târziu am mers împreună.
Nu l-am dus cu bagajele după noi și nu i-am spus că acolo va rămâne.
Am vizitat camerele, sala de mese și curtea. A vorbit cu o asistentă și cu doi bărbați de vârsta lui care jucau table.
La plecare m-a întrebat:
“Cât pot să stau?”
“Putem încerca o lună.”
“Și dacă nu-mi place?”
“Te aduc acasă.”
A dat din cap.
“Atunci încerc.”
În ziua în care l-am mutat, Sorin m-a sunat.
“Am auzit că l-ai dus.”
“Da.”
“Ți-am spus să nu faci asta.”
“Și tata a spus că vrea să încerce.”
“Normal că spune ce-i spui tu.”
I-am dat telefonul tatălui meu.
“Sorin?”
“Tată, Elena te-a convins să stai acolo?”
Tata s-a uitat la mine.
Apoi s-a ridicat încet din fotoliu, sprijinindu-se în cadru, și s-a dus câțiva pași mai departe.
“Nu m-a convins nimeni.”
“Atunci vino acasă.”
“Și cine stă cu mine?”
Sorin a tăcut.
“Elena.”
“Elena are serviciu.”
“Poate găsi pe cineva.”
“Și tu?”
“Eu sunt în Spania.”
“Știu unde ești.”
Tata i-a întins telefonul înapoi.
Nu mai voia să vorbească.
Prima săptămână m-am dus aproape zilnic.
În a doua am redus vizitele.
Nu pentru că nu-mi păsa.
Pentru că tata nu mai avea nevoie să fug de la serviciu de fiecare dată când trebuia cumpărat ceva sau când avea nevoie de ajutor.
După o lună am mers să-l iau în weekend.
La întoarcere, când am oprit mașina în fața centrului, mi-a spus:
“Nu mai căuta altceva.”
“Vrei să rămâi?”
“Da.”
“Sigur?”
“Aici am cu cine vorbi. Și tu poți să mergi la serviciu fără să te uiți la telefon din zece în zece minute.”
A rămas.
Pensia lui acoperea o parte din cost.
Diferența era de aproximativ 2.300 de lei pe lună.
I-am trimis lui Sorin suma.
“Jumătate tu, jumătate eu.”
Răspunsul a venit după câteva minute.
Tu ai ales centrul.
L-am sunat.
“Nu l-am ales singură. Tata a decis să rămână.”
“Eu nu plătesc pentru ceva ce nu am aprobat.”
“Atunci ce aprobi? Să renunț eu la serviciu?”
“Nu începe iar.”
“Nu încep. Îți spun cât costă.”
În lunile următoare a mai trimis bani de două ori.
Restul diferenței am acoperit-o eu.
La serviciu, lucrurile s-au stabilizat după ce tata a intrat în centru. N-am fost concediată și n-am mai primit alt avertisment.
Dar la sfârșitul anului, când s-au plătit bonusurile, al meu lipsea.
Am întrebat.
Managerul mi-a amintit de întârzierile și absențele din lunile în care încercasem să fac singură ce Sorin îmi spusese că va dura doar trei luni.
Aproape 9.000 de lei nu au mai intrat în contul meu.
Sorin s-a întors în România după nouă luni.
M-a sunat în dimineața în care a ajuns.
“Sunt la tine în zece minute.”
“Nu mergi întâi la tata?”
“Trebuie să vorbim.”
A venit cu mașina direct la mine.
“Trebuie să-l scoatem de acolo.”
“De ce?”
“Au început să vorbească rudele.”
“Despre ce?”
“Că tata e într-un centru deși are doi copii.”
“Și?”
“Arată rău.”
M-am uitat la el.
“Tu ai plecat nouă luni.”
“Am muncit.”
“Și eu am muncit.”
“Eu am trimis bani.”
“De două ori.”
“Nu despre asta e vorba.”
“Atunci despre ce?”
“Despre tata.”
“Perfect. Hai să-l întrebăm pe tata.”
Am mers împreună.
Când am intrat, tata era în sala comună și juca table.
Sorin s-a așezat lângă el.
“Tată, am venit să te duc acasă.”
Tata a ridicat ochii.
“Acasă la cine?”
“Acasă la tine.”
“Și cine stă cu mine?”
“Găsim o soluție.”
“Care?”
Sorin s-a uitat spre mine.
“Elena poate…”
Tata a pus piesa de table pe masă.
“Elena nu mai poate.”
Sorin s-a încruntat.
“Nu trebuie să stai aici.”
“Dar vreau.”
“Tată, ai casă.”
“Știu.”
“Atunci de ce să stai într-un centru?”
Tata a răspuns fără să ridice vocea.
“Pentru că aici nu trebuie să mintă nimeni ca să știe cine are grijă de mine.”
Sorin a tăcut.
“Eu rămân aici.”
“Elena te-a întors împotriva mea.”
Tata și-a strâns piesele de table.
“Tu mi-ai spus că sora ta insistase să mă preia. Nu ea.”
Sorin s-a uitat la mine.
“Acum discutăm toate astea?”
“Da”, a spus tata. “Acum.”
Apoi i-a spus ceva ce eu nu-i cerusem niciodată să spună.
“Și de luna viitoare plătești și tu.”
Sorin a început să explice că avea cheltuieli în Spania.
Tata l-a oprit.
“Și Elena are.”
“Eu am plecat să muncesc.”
“Și ea muncește.”
Sorin nu l-a luat acasă.
Tata a rămas în centru.
După discuția aceea, fratele meu a început să trimită lunar o sumă fixă pentru costurile lui. Nu acoperea tot ce plătisem eu în lunile precedente și nu mi-a restituit bonusul pierdut, dar povara nu a mai rămas numai la mine.
Nu și-a cerut scuze pentru felul în care plecase.
Nici pentru ce le spusese rudelor.
Eu nu i-am mai cerut.
Tata a continuat să locuiască în centru pentru că asta a ales. Eu îl vizitam și îl luam la mine uneori în weekend, iar Sorin îl vedea când venea în România.
Cu fratele meu nu am revenit la relația de dinainte.
Ne sunam când era nevoie de ceva pentru tata și ne vedeam aproape numai în legătură cu el.
Într-o duminică, la câteva luni după întoarcerea lui Sorin, am mers amândoi la centru în același timp.
Tata era în curte.
Sorin i-a dus o sacoșă cu lucrurile pe care i le ceruse.
Eu m-am așezat lângă el pe bancă.
“Mai vrei să rămâi aici?” l-am întrebat.
Tata s-a uitat la mine de parcă întrebarea îl amuza.
“Da.”
Sorin a auzit.
De data aceasta n-a mai încercat să răspundă în locul lui.