Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am rămas pe hol câteva secunde.
Din spatele ușii se auzea foșnet de hârtii.
Proba începuse.
M-am uitat la mâinile mele.
Încă tremurau.
Cu mai puțin de jumătate de oră înainte apăsaseră pe pieptul unui om care nu respira.
Acum nu eram în stare nici să-mi deschid fermoarul gecii.
Am coborât scările.
La poartă mi-am luat bicicleta și am pornit spre casă.
Nu m-am urcat pe ea.
Am împins-o.
Tot drumul m-am întrebat același lucru.
Dacă nu m-aș fi oprit?
Ajungeam la timp.
Eram acum în sala aceea.
Poate luam unul dintre cele două posturi.
Apoi îmi apărea în minte omul de pe trotuar.
Și întrebarea dispărea.
Acasă, mama m-a văzut ud și murdar și a crezut că am căzut cu bicicleta.
— Ce-ai pățit?
— Nimic.
— Cum nimic? Ai dat concursul?
— Nu.
— Cum adică nu?
Mi-am scos geaca.
— Am întârziat.
— Tu?
Știa că plecasem cu aproape o oră înainte.
I-am povestit.
Mama s-a așezat la masă.
— Și omul?
— Nu știu.
Asta mă rodea mai tare decât concursul.
Nu știam dacă trăise.
În următoarele trei zile am mers la serviciu și am venit acasă.
Atât.
Nu aveam chef să vorbesc cu nimeni.
Îmi spuneam că făcusem ceea ce trebuia.
Dar faptul că făcusem ceea ce trebuia nu făcea pierderea mai mică.
În a treia seară mi-a sunat telefonul.
Număr necunoscut.
Am răspuns.
— Alo?
— Bună seara. Andrei Popescu?
— Da.
— Mă numesc Sorin. Îmi cer scuze că vă sun așa. Încerc de două zile să dau de dumneavoastră.
— Ne cunoaștem?
A urmat o pauză.
— Nu. Dar îl cunoașteți pe tata.
Am încremenit.
— Tatăl dumneavoastră?
— Bărbatul căruia i-ați făcut resuscitare marți dimineață, lângă stația de autobuz.
M-am ridicat în picioare.
— Trăiește?
Asta a fost tot ce am putut întreba.
— Da.
M-am sprijinit de masă.
— Trăiește, a repetat Sorin. A fost foarte grav, dar este stabil. Medicii ne-au spus că faptul că manevrele de resuscitare au început repede a contat enorm.
Am închis ochii.
Trei zile așteptasem fără să știu că aștept răspunsul acela.
— Slavă Domnului.
— Tata vrea să vă cunoască.
— Nu trebuie.
— Pentru el trebuie.
Am mers la spital două zile mai târziu.
Mama m-a oprit înainte să ies.
— Stai.
Mi-a întins o pungă.
— Ce-i asta?
— Niște mere.
— Mamă…
— Nu te duci la om bolnav cu mâna goală.
Am luat-o.
Sorin mă aștepta pe hol.
Avea în jur de treizeci de ani și arăta de parcă nu dormise de o săptămână.
Mi-a strâns mâna cu amândouă ale lui.
— Mulțumesc.
— Nu trebuie.
— Ba trebuie.
Am intrat în salon.
Bărbatul de pe trotuar se numea Ilie.
Fără costumul ud și fără ploaie, aproape că nu l-am recunoscut.
Era palid și slăbit.
Dar era viu.
Când m-a văzut, mi-a întins mâna.
— Tu ești băiatul?
— Eu.
— Vino mai aproape.
M-am apropiat.
Mi-a strâns mâna.
— Sorin mi-a spus că ai ratat ceva important din cauza mea.
— Nu din cauza dumneavoastră.
— Un concurs.
Am dat din cap.
— Mai sunt concursuri.
— Așa vorbești acum?
Am zâmbit.
— Nu. Așa încerc să vorbesc.
Ilie a zâmbit și el.
— Te doare.
— Da.
— Îți pare rău că te-ai oprit?
La asta n-a trebuit să mă gândesc.
— Nu.
S-a uitat câteva secunde la mine.
— Nici dacă ai ști dinainte că pierzi concursul?
M-am uitat la el.
— Tot m-aș opri.
Ilie n-a mai spus nimic.
Am rămas vreo jumătate de oră.
La plecare, Sorin m-a condus până la lift.
— Tata are o firmă mică de tâmplărie, mi-a spus.
— Am înțeles.
— Eu lucrez cu el. Ne ocupăm și de proiectare, comenzi, măsurători. Mi-a spus ce concurs ai ratat.
Am ridicat din umeri.
— Asta e.
— Nu știu dacă te interesează, dar noi căutăm de ceva vreme pe cineva pentru partea tehnică.
M-am uitat la el.
— Sorin…
— Nu-ți ofer un serviciu pentru că l-ai salvat pe tata.
— Cam așa sună.
— Știu. Tocmai de aceea nu vreau să-l iei așa.
A scos telefonul.
— Îți trimit anunțul pe care îl avem publicat. Te uiți la cerințe. Dacă te interesează și te încadrezi, trimiți CV-ul ca orice alt candidat.
— Și dacă nu mă descurc?
— Atunci nu iei postul.
A zâmbit.
— Tata poate să fie recunoscător cât vrea. Eu tot trebuie să lucrez cu omul pe care îl angajăm.
Asta mi-a plăcut.
În autobuz am deschis anunțul.
Am citit cerințele de două ori.
Nu era același post pentru care dădusem concurs.
Dar mare parte din ceea ce învățasem în ultimele trei luni îmi era folositor.
Am trimis CV-ul în seara aceea.
Nu m-a sunat Ilie.
M-a sunat o femeie de la firmă.
Mi-a stabilit interviul.
Când am ajuns, mai erau doi candidați.
Atunci am înțeles că Sorin vorbise serios.
Am dat un test.
Am făcut câteva calcule.
Mi-au dat un desen și m-au întrebat cum aș organiza lucrarea.
La una dintre întrebări m-am blocat.
Sorin nu m-a ajutat.
La final mi-a spus doar:
— Te sunăm.
Am ieșit de acolo convins că nu luasem postul.
Telefonul a venit după două zile.
— Andrei?
— Da.
— Sorin sunt.
Mi s-a strâns stomacul.
— Spune.
— Dacă mai ești interesat, vrem să vii de luni.
Am tăcut.
— Pe bune?
A râs.
— Pe bune.
— Dar ceilalți?
— Unul avea mai multă experiență decât tine.
— Și?
— Și tu ai ieșit mai bine la testul tehnic. Iar la ce nu ai știut ai spus că nu știi, în loc să inventezi.
Am început să râd.
Mama era în bucătărie și se uita la mine.
Când a înțeles din fața mea ce se întâmplase, și-a dus mâna la gură.
— Vin luni, am spus.
Ilie s-a întors la firmă abia mai târziu.
În prima zi în care l-am văzut acolo, a intrat încet în atelier și s-a oprit lângă masa mea.
— Te-au primit?
— Se pare că da.
— Vezi? Eu n-am avut nicio treabă.
— Sigur.
A râs.
— Bine. Am avut o treabă. Le-am spus să-ți dea șansa să vii la interviu. Mai departe ai fost pe barba ta.
Așa mi-a plăcut să rămână.
Nu-mi datora nimeni o viață pentru că mă oprisem lângă un om căzut.
Și nici eu nu voiam să-mi construiesc viața pe datoria lui.
Au trecut câteva luni.
Într-o dimineață am plecat spre serviciu cu bicicleta.
Era aproape aceeași oră.
Când am ajuns lângă stația de autobuz, am încetinit.
Trotuarul era plin de oameni grăbiți.
M-am uitat spre locul unde îl găsisem pe Ilie.
Uneori mă mai gândeam la concursul pe care îl ratasem.
Poate că aș fi luat postul.
Poate că nu.
N-aveam cum să știu.
Știam însă altceva.
Dacă aș fi putut întoarce dimineața aceea de la început și aș fi știut exact ce urma să pierd, când l-aș fi văzut din nou pe Ilie căzut pe trotuar, tot aș fi pus bicicleta jos.
Și m-aș fi oprit.