Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Marius s-a lăsat pe vine.
Am mai făcut un pas.
Atunci am văzut o mână ieșind de sub pătură.
Nu era o femeie.
Era un bărbat.
Marius și-a deschis geaca și a scos un termos mic.
Din celălalt buzunar a scos un pachet învelit în folie.
Bărbatul s-a ridicat puțin.
Lumina slabă din curte i-a căzut pe față.
L-am recunoscut.
Costel.
Îl știa aproape tot cartierul.
Avea peste 50 de ani și dormea de multă vreme pe unde găsea adăpost. Vara îl vedeam uneori pe băncile dintre blocuri. Iarna dispărea prin scări, ganguri și colțuri ferite de vânt.
Trecusem de zeci de ori pe lângă el.
De cele mai multe ori fără să mă uit.
Marius i-a turnat ceva cald în capacul termosului.
Costel a încercat să-l ia, dar îi tremurau mâinile.
Marius i l-a ținut.
Am rămas în ușa blocului, desculță, fără să mai simt frigul.
Trei ani.
De aproape trei ani eu crezusem că soțul meu coboară să ia aer.
De o lună eram convinsă că se întâlnește cu altă femeie.
Și el stătea acum în zăpadă lângă Costel.
Dar nu înțelegeam de ce.
Dacă voia să-i dea de mâncare, de ce trebuia s-o facă noaptea?
De ce mă mințise?
Și de ce tocmai Costel?
Marius a rămas câteva minute lângă el.
I-a tras pătura mai bine peste picioare.
Apoi s-a ridicat.
Atunci m-am speriat că mă va vedea.
Am fugit înapoi pe scări.
La etajul doi abia îmi mai simțeam tălpile.
La patru mi-am băgat cheia în ușă cu mâna tremurând.
M-am întors în pat.
Câteva minute mai târziu a intrat Marius.
Și-a lăsat geaca în hol.
S-a băgat lângă mine cu grijă.
Mirosea a frig.
Dimineața n-am mai putut să tac.
Am pus două cafele pe masă.
Marius s-a așezat.
— Te-am urmărit azi-noapte.
Cana s-a oprit la jumătatea drumului spre gură.
— Ce?
— Am coborât după tine.
M-a privit lung.
— Desculță?
În altă zi poate aș fi râs.
— Cine e Costel pentru tine?
Expresia lui s-a schimbat.
— L-ai văzut.
— Da.
A lăsat cana.
— De cât timp faci asta?
— De ceva vreme.
— Aproape trei ani?
N-a răspuns.
— Marius, eu te-am întrebat unde mergi.
— Știu.
— Și m-ai mințit.
— Ți-am spus că duc gunoiul.
— Nu face asta.
Vocea mi s-a ridicat.
— Nu-mi spune că tehnic duceai gunoiul. Trei ani mi-ai spus că nu poți dormi și cobori la aer.
A tăcut.
— O lună am crezut că ai pe altcineva.
A ridicat capul.
— Ce?
— Ți-am verificat telefonul.
— Geta…
— Știu. Mi-e rușine. Dar nu schimba subiectul.
S-a ridicat de la masă.
— N-a existat nicio femeie.
— Am văzut. Dar vreau să știu de ce ai ascuns asta.
A rămas lângă geam.
Mult timp n-a spus nimic.
Apoi m-a întrebat:
— Îți amintești iarna în care a murit tata?
Normal că-mi aminteam.
Fusese cu aproape trei ani în urmă.
După înmormântare, Marius dispăruse câteva ore.
Venise acasă a doua zi palid și epuizat.
Îmi spusese că băuse cu un coleg și rămăsese la el.
— Mi-ai spus că ai dormit la Cătălin.
— N-am dormit la Cătălin.
M-am uitat la el.
— Atunci unde ai fost?
Și-a coborât ochii.
— După ce am plecat de la ai mei, m-am dus să beau.
— Singur?
— Da.
A tras aer în piept.
— Am băut până m-au dat afară. Nu voiam să vin acasă. Nu voiam să vorbesc cu nimeni. M-am dus în parc și m-am așezat pe o bancă.
Mi-am strâns mâinile în jurul cănii.
— Era ger.
— Știu.
— Marius…
— La un moment dat nu-l mai simțeam.
S-a oprit.
— Costel m-a găsit.
Am rămas nemișcată.
— Costel?
— Dormea atunci într-un gang din apropiere. M-a văzut pe bancă. M-a scuturat. Eu abia mai răspundeam.
Marius și-a frecat fruntea.
— M-a ridicat de acolo. M-a ținut în mișcare. A chemat ajutor. A stat până a văzut că sunt preluat.
— Și mie mi-ai spus că ai dormit la un coleg.
— Mi-era rușine.
Asta m-a oprit.
Nu spusese „pentru că faptele bune se fac în tăcere”.
Nu spusese nimic frumos.
Doar:
— Mi-era rușine.
— De ce?
— Tata murise și eu mă făcusem praf. Tu încercai să mă ții pe picioare și eu plecasem să beau până nu mai știam de mine. Cum să vin să-ți spun?
— Eram soția ta.
— Știu.
— Tocmai de asta trebuia să-mi spui.
A dat din cap.
— Știu și asta.
Am tăcut.
Apoi am întrebat:
— Și de ce trei ani?
— După ce mi-am revenit, l-am căutat. Am vrut să-i dau bani.
— Și?
— N-a vrut.
Marius a zâmbit slab.
— M-a întrebat dacă am o cafea.
De acolo începuse.
O cafea.
Apoi un sandviș.
În nopțile foarte reci, ceva cald.
Marius aflase unde dormea Costel și începuse să treacă pe la el.
Nu în fiecare noapte.
Dar des.
Mai ales iarna.
— De ce la trei?
— Pentru că atunci știu unde îl găsesc. Dacă merg mai devreme, umblă prin oraș. Și…
S-a oprit.
— Și?
— Nu voiam să mă vadă vecinii.
M-am încruntat.
— Îți era rușine cu el?
— Nu.
A răspuns imediat.
— Îmi era rușine de întrebări. De explicații. Și, dacă sunt sincer, poate și de mine. Pentru că de fiecare dată când îl văd îmi amintesc cum m-a găsit.
M-am uitat la omul cu care eram căsătorită de 16 ani.
Într-un fel îl înțelegeam.
În altul eram furioasă.
— Nu-mi pare rău că îl ajuți.
— Știu.
— Nu, nu știi. Asta nu e problema.
Marius s-a uitat la mine.
— Problema e că trei ani ai construit o minciună ca să nu trebuiască să-mi spui ceva de care ți-a fost rușine.
— N-am vrut să te rănesc.
— Și uite unde am ajuns. Eu îți verificam telefonul și-mi imaginam o femeie lângă containere.
A închis ochii.
— Îmi pare rău.
— Și mie. Pentru telefon.
Nu ne-am împăcat în două minute.
Nici nu aveam pentru ce să ne iertăm printr-o singură propoziție.
Eu încălcasem intimitatea lui.
El mă ținuse ani întregi în afara unei părți importante din viața lui.
Dar în dimineața aceea am aflat ceva ce nu știusem niciodată despre noaptea în care îi murise tatăl.
Și Marius a aflat ce făcuse secretul lui în mintea mea.
În seara următoare eram în bucătărie când l-am văzut pregătind termosul.
Nu încerca să-l ascundă.
A turnat cafeaua.
A pus capacul.
Eu aveam ciorbă pe aragaz.
Am luat o caserolă și am umplut-o.
Am pus-o lângă termos.
Marius s-a uitat la ea.
Apoi la mine.
— Pentru Costel?
— Dacă o vrea.
— O să vrea.
Am continuat să strâng bucătăria.
După câteva secunde am spus:
— Marius?
— Da?
— Mâine nu mai trebuie să iei gunoiul ca să-mi explici unde te duci.
N-a spus nimic.
A luat caserola și a pus-o într-o pungă.
În jurul orei trei m-am trezit când s-a ridicat.
De data asta n-am mai închis ochii ca să mă prefac că dorm.
Marius și-a pus geaca.
— Mă duc până la Costel.
— Bine.
A luat termosul și caserola.
Sacul de gunoi a rămas lângă ușă.
L-am dus eu dimineața.