Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Doamnă Mariana, unele plăți au fost aprobate cu semnătura electronică a fiicei dumneavoastră, Irina.
Am simțit că mi se taie picioarele.
— Irina? Fiica mea? Dar ea lucrează la marketing, nici măcar nu se ocupă de contabilitate!
— Tocmai de aceea trebuie să discutăm. Tatăl ei i-a dat acces la platforma de aprobare a facturilor. Avem indicii că a folosit-o fără să înțeleagă ce autorizează.
Am închis telefonul și m-am așezat pe marginea patului. Radu mă trădase ca soț. Dar dacă își folosise și propria fiică pentru afacerile lui, lucrurile erau mult mai grave.
Dimineața, la sediul firmei, mă așteptau avocatul, expertul contabil și ceilalți doi asociați. Radu a intrat ultimul, îmbrăcat într-un costum scump.
— Mariana? Ce cauți aici? Nu trebuia să-ți pregătești Crăciunul?
— Nu sunt invitată la Crăciunul vostru, Radu. Dar aici încă dețin 38% din firmă.
Avocatul a așezat documentele pe masă.
— Avem facturi de aproximativ 1,8 milioane de lei care necesită justificări. O parte au fost emise de două societăți fără activitate demonstrabilă pentru lucrările facturate.
Radu a râs.
— Sunt subcontractori. Vă pierdeți timpul.
— Atunci explicați de ce una dintre firme a încasat 420.000 de lei pentru materiale pe care șeful de șantier declară că nu le-a primit, a intervenit expertul.
Zâmbetul lui Radu a dispărut.
— Nu știu fiecare transport!
— Dar știi cine a autorizat plățile? am întrebat.
În acel moment, ușa s-a deschis. Irina intrase împreună cu Andrei. Fuseseră chemați pentru clarificări, iar eu nu știusem.
— Tată, ce se întâmplă? a întrebat fiica mea.
Radu s-a ridicat brusc.
— Nimic! Mama voastră încearcă să-mi distrugă firma!
— Firma noastră, l-am corectat. Și vreau să aflu de ce ai pus-o pe Irina să aprobe facturi.
Fiica mea a pălit.
— Tata mi-a spus că sunt niște plăți urgente. Mi-a arătat unde să apăs. A zis că departamentul financiar verificase totul.
— Exact! a strigat Radu. N-a făcut nimic greșit!
— Atunci de ce ai folosit accesul ei în loc să aprobi tu plățile? a întrebat avocatul.
Radu n-a răspuns.
Expertul a deschis un alt document.
— Mai avem ceva. Din contul uneia dintre societățile beneficiare s-au făcut plăți către o firmă care administrează campaniile de promovare ale doamnei Vanessa.
Andrei s-a întors spre tatăl lui.
— Stai puțin. Vanessa spunea că își plătește singură toate reclamele!
— Sunt investiții de imagine! a izbucnit Radu.
— Din banii firmei de construcții? am întrebat.
În încăpere s-a făcut liniște.
Nu aveam încă dovada că fiecare leu fusese deturnat. Dar aveam suficiente documente pentru ca ceilalți asociați să nu mai accepte explicațiile lui Radu.
La finalul ședinței, aceștia au hotărât convocarea urgentă a adunării generale, potrivit actului constitutiv, pentru revocarea lui din funcția de administrator. Au cerut și verificarea independentă a tuturor plăților suspecte.
Eu am depus, prin avocat, o sesizare însoțită de documentele pe care le aveam. Nu voiam să ascund nimic, nici măcar implicarea Irinei.
— Mamă, eu n-am știut! a plâns fiica mea pe hol.
Am îmbrățișat-o.
— Te cred, dar trebuie să spui exact ce ai făcut. Adevărul nu dispare dacă ne prefacem că nu există.
Andrei stătea lângă noi, cu pumnii strânși.
— Tata ne-a spus că tu ai abandonat firma. Că n-ai făcut niciodată mare lucru acolo.
— Știu ce v-a spus.
— De ce nu ne-ai explicat?
— Pentru că n-am vrut să vă pun să alegeți între părinți.
În zilele următoare, vestea verificărilor a ajuns la un jurnalist economic care urmărea contractele din construcții. Am acceptat să răspund întrebărilor, dar numai despre documentele verificate. Nu am vorbit despre Vanessa și nici despre divorț.
În Ajun, adunarea asociaților l-a revocat pe Radu din funcția de administrator, cu voturile necesare. Verificările continuau, iar eventualele răspunderi urmau să fie stabilite de autorități.
Seara, o televiziune a difuzat un reportaj despre suspiciunile de plăți nejustificate din firma noastră. Au prezentat imagini cu sediul, documente anonimizate și câteva secunde din declarația mea.
La puțin timp după miezul nopții, telefonul a început să sune.
Era Irina.
— MAMĂ! DE CE EȘTI LA ȘTIRI?! Tata spune că l-ai distrus! Vanessa plânge, iar Andrei a plecat de la masă!
— Irina, ai fost la ședință. Știi ce s-a întâmplat.
— Știu, dar nu credeam că o să apară la televizor! Tata spune că din cauza ta pierde tot!
Am închis ochii.
— Tatăl tău răspunde pentru propriile decizii. Eu n-am inventat facturile.
Deodată am auzit vocea lui Radu.
— Dă-mi telefonul! Mariana, ești mulțumită? Ai stricat Crăciunul tuturor!
— Nu eu am făcut plățile, Radu.
— Puteai să rezolvi discret!
— Am încercat luni întregi să obțin explicații. Tu ai refuzat.
— Și acum copiii trebuie să sufere?
— Nu-i mai folosi ca să scapi de răspundere!
Am închis.
După zece minute, Irina a sunat din nou. De data aceasta vorbea încet.
— Mamă, pot să vin la tine? Andrei e cu mine. Nu mai vrem să stăm aici.
— Veniți.
Au ajuns aproape de ora două. Irina avea ochii umflați de plâns, iar Andrei ținea în brațe o pungă cu două cadouri.
— Sunt pentru tine, a spus el. Le cumpăraserăm înainte să ne spună tata că nu vii.
Irina s-a apropiat.
— Mamă, te-am scos de la masa de Crăciun ca să nu se supere Vanessa. Nici măcar nu te-am întrebat cum te simți. Îmi pare atât de rău!
Am lăsat-o să plângă la pieptul meu.
— M-a durut, Irina. Mai mult decât crezi.
— Știu. Și nu-ți cer să uiți imediat.
Andrei a pus cadourile lângă brăduțul meu mic.
— Putem să petrecem Crăciunul aici? Dacă ne mai primești.
— Sunteți copiii mei. Dar de acum înainte nu vreau să mai fiu invitată în viața voastră numai când lucrurile merg prost.
Irina a dat din cap.
— N-o să se mai întâmple.
Am scos din frigider sarmalele pe care le pregătisem pentru mine și am pus trei farfurii pe masă.
În timp ce Andrei încălzea pâinea, Irina a luat fotografia noastră veche de pe bibliotecă. Eram toți patru, într-o vacanță la mare.
— Mamă, tata poate să-și refacă viața. Dar asta nu înseamnă că trebuie să te pierdem pe tine.
Am strâns-o de mână.
În noaptea aceea, n-am sărbătorit că Radu își pierduse funcția. Nu știam încă ce vor stabili verificările și nici ce se va întâmpla cu firma.
Dar pentru prima dată după trei ani, copiii mei veniseră la mine fără să le ceară cineva să aleagă o tabără.
Iar când Irina m-a întrebat dacă poate veni și a doua zi, i-am răspuns simplu:
— Da, draga mea. De data asta chiar vreau să fim împreună.