Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Eu le-am cerut să facă asta, doamnă Doina. Și Andrei este de acord, am spus în microfon, în timp ce organizatoarea se oprea lângă masa familiei.
Cristina a ridicat cartonașul cu numele Oliviei și l-a pus deoparte. Un ospătar a mutat scaunul suplimentar, iar celălalt a adus înapoi locul pregătit pentru bunica lui Andrei.
— Ce înseamnă circul ăsta?! a strigat Doina. Olivia este invitata mea!
— Nu, doamnă Doina. Este o persoană pe care ați adus-o fără acordul nostru. Iar locul acesta îi aparține bunicii.
Bunica lui Andrei, tanti Ileana, în vârstă de optzeci și trei de ani, se ridicase deja de la masa unde fusese mutată.
— Lasă, mamă, că stau eu oriunde, a spus bătrâna, rușinată.
Atunci Andrei mi-a luat microfonul.
— Nu, bunico. Tu stai lângă mine, așa cum am stabilit. Ai venit tocmai de la Făgăraș pentru nunta mea. Nimeni nu avea dreptul să te mute.
Doina s-a înroșit până la urechi.
— Andrei, mă faci de râs în fața tuturor pentru femeia asta?
— Femeia asta este soția mea, mamă!
În salon s-a făcut liniște. Olivia stătea în picioare, cu buchetul alb strâns la piept.
— Eu n-am cerut locul nimănui, a spus ea.
— Dar ai acceptat să vii îmbrăcată ca o mireasă, i-a răspuns Andrei. Știai foarte bine că nu ești invitată.
Olivia s-a uitat spre Doina.
— Mi-ai spus că Andrei vrea să mă vadă! Că Raluca știe și că nu are nimic împotrivă!
Am întors capul spre soacra mea.
— Asta i-ați spus?
Doina a început să bâlbâie ceva despre o neînțelegere.
— Mi-ai zis că nunta e o greșeală și că, dacă apar, Andrei o să-și dea seama ce pierde! a continuat Olivia, cu vocea tremurândă.
Andrei a rămas cu microfonul în mână.
— Mamă, tu ai pus-o să vină așa?
— Eu am vrut doar să-ți deschid ochii! Olivia este dintr-o familie bună, are relații, are educație! Nu ca…
S-a oprit, dar era prea târziu.
— Nu ca mine? am întrebat.
— Raluca, nu răstălmăci vorbele!
— Lucrez de zece ani, mi-am plătit singură facultatea și nu v-am cerut niciodată nimic. Ce anume nu este suficient pentru dumneavoastră?
Doina a strâns din buze.
— Nu te-ai potrivit niciodată cu familia noastră.
Atunci tanti Ileana, care ascultase totul sprijinită în baston, a ridicat vocea.
— Doina, ajunge! Și pe mine m-ai mutat ca pe un sac, numai ca să-ți faci tu jocurile. Ți-e rușine de fata asta, dar de ce faci tu nu ți-e?
Doina s-a întors furioasă.
— Mamă, te rog să nu te bagi!
— Ba mă bag! Că eu te-am crescut și nu te-am învățat să strici nunta copilului tău!
Câțiva invitați au început să murmure aprobator. Eu am simțit mâna lui Andrei pe umărul meu.
— Raluca, dă-mi voie să termin eu.
A privit-o pe mama lui.
— Ți-am cerut un singur lucru: să-mi respecți alegerea. Patru ani ai jignit-o pe Raluca. Am încercat să discut cu tine, te-am rugat, ne-am certat. Astăzi ai trecut orice limită.
— Eu sunt mama ta!
— Și eu sunt fiul tău. Dar nu sunt proprietatea ta.
Doina a început să plângă.
— Deci mă dai afară de la nunta propriului copil?
— Îți cer să pleci pentru că nu te oprești. Dacă rămâi, o să continui să ne umilești.
Olivia și-a lăsat buchetul pe un scaun.
— Eu plec, a spus. Raluca, îmi pare rău. Am fost proastă că am crezut ce mi-a spus.
— Știai că vii în rochie albă la nunta altcuiva, i-am răspuns. Pentru asta nu te-a obligat nimeni.
A lăsat capul în jos și a ieșit fără să mai spună ceva.
Doina a rămas nemișcată. Apoi și-a luat poșeta.
— O să regreți ziua asta, Andrei!
— Regret doar că n-am pus limite mai devreme.
A plecat, iar Cristina a însoțit-o până la ieșire.
Am crezut că o să izbucnesc în plâns. În schimb, Andrei m-a îmbrățișat în mijlocul salonului.
— Iartă-mă, Raluca. Trebuia s-o opresc de la început, nu să te las să suporți toate astea.
— M-ai apărat de fiecare dată, i-am spus.
— Nu destul. Dacă era destul, n-ar fi avut curaj să facă asta astăzi.
Tanti Ileana s-a apropiat și m-a sărutat pe obraz.
— Hai, mamă, că nu pentru Doina am venit eu de la Făgăraș. Vreau să-mi văd nepotul dansând cu nevasta lui!
Invitații au început să aplaude. Nu pentru scandal, ci pentru că, în sfârșit, se terminase.
Andrei a făcut semn formației, iar muzica a pornit din nou. Am dansat până târziu, am tăiat tortul și am făcut fotografii cu oamenii care se bucurau pentru noi.
După nuntă, Doina a încercat să-l sune pe Andrei de mai multe ori. La început îl acuza că o umilise. Apoi îi cerea să vină singur la ea, fără mine.
Andrei i-a răspuns într-o seară, cu mine lângă el.
— Mamă, nu mai vin să discut despre cât de nepotrivită este Raluca. Dacă vrei să avem o relație, trebuie să încetezi să-mi jignești soția și să-ți ceri iertare pentru ce ai făcut.
— O să mă lași singură pentru ea?
— Nu te las singură. Dar nici nu-mi distrug căsnicia ca să fii tu mulțumită.
Doina a închis telefonul.
Au trecut câteva săptămâni fără să ne mai caute. Într-o duminică, Andrei a primit un mesaj scurt de la ea: „Am greșit la nuntă. Nu trebuia să aduc pe nimeni. Îmi pare rău.”
Nu era o împăcare, dar era prima dată când își recunoștea vina fără să mă învinovățească.
Andrei i-a răspuns că vor putea vorbi când va fi pregătită să mă respecte și pe mine. N-am grăbit lucrurile.
În seara aceea ne-am uitat la fotografiile de la nuntă. Într-una dintre ele, tanti Ileana dansa cu bastonul ridicat, iar noi râdeam lângă ea.
— Pe asta o înrămăm, a spus Andrei.
— Nu pe cea în care arătăm amândoi perfect?
— Nu. Pe asta. Pentru că aici chiar eram fericiți.
Am pus fotografia pe noptieră. Doina încercase să-mi arate că nu aveam loc în familia ei. Dar în ziua nunții, Andrei îmi arătase că familia noastră începea cu noi doi.