Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Mamă, te rog, nu-i arăta Simonei caietul! a spus Marius, întinzând mâna spre mine. O să creadă că am mințit-o în toți anii ăștia!
— Dar ai mințit-o, băiete. Și m-ai lăsat să fiu de râs în casa voastră, deși știai că eu te ajutam cu bani.
Marius s-a așezat pe canapea și și-a acoperit fața cu palmele.
— Nu înțelegi, mamă. Simona crede că mă descurc singur. Dacă află cât ți-am cerut, o să mă fac de râs!
— Și eu nu m-am făcut de râs când a râs de paltonul meu? Sau rușinea mea nu contează?
N-a mai răspuns.
A doua zi, la ora cinci, Marius a venit cu Simona. Nora mea a intrat în sufragerie cu aceeași geantă scumpă pe braț.
— Mamă-soacră, sper că nu ne-ați chemat pentru iar vreo discuție despre palton. Am treabă și nu pot sta mult.
— Nu, Simona. Vreau să vorbim despre bani.
Ochii i s-au luminat.
— Aveți nevoie de un împrumut? Că noi tocmai am făcut niște cheltuieli mari.
M-am uitat la Marius. Stătea lângă ușă, cu privirea în podea.
— Nu eu am nevoie de împrumut, i-am răspuns. Fiul meu are.
Simona a râs.
— Marius? El câștigă foarte bine! Tocmai ne pregătim de Dubai!
Am deschis caietul cu coperți maro.
— Acum șase ani, Marius mi-a cerut opt mii de lei pentru avansul unei mașini. Mi-a promis că-i restituie în trei luni. Nu i-am mai văzut.
— Mamă, ajunge! a intervenit Marius.
— Nu, băiete. Abia am început.
Am întors pagina.
— Șase mii cinci sute de lei pentru o vacanță. Douăsprezece mii pentru rate. Cinci mii pentru o reparație despre care mi-ai spus că era urgentă. Și multe alte sume mai mici.
Simona se uita când la mine, când la soțul ei.
— Marius, despre ce vorbește mama ta?
— Am împrumutat niște bani, Simona. Aveam probleme atunci.
— Niște bani? Cât?
Am întors caietul spre ea.
— Șaptezeci și patru de mii cinci sute de lei. Atât a rămas de restituit, după ce am scăzut tot ce mi-a dat înapoi.
Simona s-a lăsat pe marginea canapelei.
— Șaptezeci și patru de mii?! Marius, tu mi-ai spus că mașina am luat-o din economiile noastre!
— Și am plătit multe lucruri din banii mei!
— Dar vacanța din Grecia? Și rata aia pe care spuneai că ai achitat-o din bonus?
Marius a tăcut.
Simona și-a dus mâna la gură.
— Deci eu mă lăudam cu banii noștri, iar tu îi cereai mamei tale?
— Am vrut să avem și noi o viață frumoasă! a izbucnit el. Tu voiai vacanțe, mașină, haine. Eu nu câștigam cât credeai!
— Și ai preferat să minți decât să-mi spui că nu ne permitem?
— Mi-era rușine!
Am închis caietul.
— Marius, rușine trebuia să-ți fie când ai venit la mine să-mi ceri bani pentru Dubai, după ce nevastă-ta râsese de pensia mea.
Simona s-a ridicat brusc.
— Stați puțin! Eu nu am știut nimic. Dacă aș fi știut că vă cere bani, nu v-aș fi vorbit așa!
Am privit-o drept în ochi.
— Și dacă nu-ți dădeam niciun leu, Simona? Atunci meritam să râzi de mine?
Nora mea a rămas fără răspuns.
— Eu nu ți-am cerut niciodată să-mi cumperi haine sau să-mi schimbi paltonul. Dar nici nu ți-am dat dreptul să mă umilești pentru că trăiesc modest.
Simona și-a coborât privirea.
— Aveți dreptate. Am fost răutăcioasă.
Marius s-a apropiat de mine.
— Mamă, îți dau banii înapoi. Numai să nu ne certăm pentru asta.
— Nu mai vreau promisiuni, Marius. De șase ani le aud. Vreau să stabilim cât îmi restitui în fiecare lună și să respectăm înțelegerea.
— Dar nu putem plăti și ratele, și vacanța, și datoria!
— Atunci renunțați la ce nu vă permiteți.
Simona s-a întors spre el.
— Dubaiul se anulează. Astăzi.
— Simona, am plătit avansul!
— Mai bine pierdem avansul decât să-i mai cerem mamei tale încă cincisprezece mii de lei!
Marius a încercat să protesteze, dar ea și-a luat telefonul și a sunat la agenția de turism. A întrebat ce sumă se putea recupera și a cerut anularea rezervării.
Când a închis, avea ochii umezi.
— Am pierdut o parte din avans, a spus. Dar măcar nu mai facem încă o datorie.
Am rămas tăcută. Nu mă așteptasem ca tocmai Simona să fie cea care să oprească vacanța.
Înainte să plece, am stabilit ca Marius să-mi restituie lunar o sumă pe care o putea plăti din veniturile lui. Am scris înțelegerea, am trecut totalul datoriei și am semnat amândoi.
— Și încă ceva, le-am spus. De acum înainte nu vă mai împrumut bani. Nici pentru rate, nici pentru vacanțe, nici pentru lucruri pe care le puteți amâna.
Marius a dat din cap.
— Am înțeles, mamă.
Simona s-a apropiat de mine.
— Mamă Aurelia, îmi pare rău pentru ce v-am spus despre pensie și despre palton. Am vrut să par importantă în fața rudelor. M-am purtat urât.
— Scuzele le aud, Simona. Dar vreau să văd că nu mai faci asta.
Nu am îmbrățișat-o. Încă mă durea ce se întâmplase.
În luna următoare, Marius a venit într-o sâmbătă cu un plic.
— Mamă, sunt două mii de lei. Prima rată din ce-ți datorez.
Am numărat banii și am deschis caietul.
Am trecut data, suma primită și noul total rămas.
Marius a privit pagina.
— Mai am mult de dat, nu?
— Da, băiete. Dar măcar acum ai început.
A rămas câteva clipe lângă mine.
— Mamă, îmi pare rău că te-am lăsat să fii umilită. Trebuia să-i spun Simonei adevărul de la început.
— Trebuia să mă aperi și dacă nu-ți dădeam niciodată bani.
A încuviințat fără să se mai justifice.
Înainte să plece, a văzut paltonul meu bleumarin agățat în cuier.
— Mamă, vrei să mergem să-ți cumpăr unul nou?
Am zâmbit.
— Nu, Marius. Ăsta încă e bun. Mai bine ține-te de cuvânt cu banii.
A râs încet, apoi m-a sărutat pe obraz.
După ce a plecat, am pus cele două mii de lei într-un plic și am așezat caietul la loc în sertar.
Nu mai trebuia să ascund nimic. Fiul meu știa cât îmi datora, nora mea știa de unde veniseră banii, iar eu nu mai aveam de gând să-mi golesc economiile ca să le întrețin aparențele.
În seara aceea mi-am luat paltonul din cuier, i-am netezit gulerul și l-am pus la loc. Era același palton vechi, curat și călduros. Și nu-mi mai era deloc rușine cu el.