Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — L-am privit pe bărbatul din fața porții, fără să știu ce să răspund. După atâtea luni în care primisem numai refuzuri, îmi era teamă să mai sper.
“Domnule Pavel, dacă aveți o soluție, vă ascult. Dar vă rog să nu-mi promiteți ceva ce nu puteți face. Am cinci copii care mă întreabă în fiecare seară unde vom locui.”
Bărbatul și-a scos căciula și a privit fotografia cu Lucian.
“Acum șase ani, lucram împreună pe un șantier din Brașov. Eu eram responsabil cu întreținerea instalațiilor, iar Lucian venise să repare un tablou electric. Într-o dimineață am avut un accident. Am căzut de pe o scară și mi-am rupt piciorul.”
S-a oprit o clipă.
“Nu aveam economii. Soția mea era bolnavă, iar fata noastră încă mergea la școală. Am stat aproape trei luni fără să pot munci. Lucian a aflat și a venit la mine acasă.”
“Nu mi-a povestit niciodată”, am șoptit.
“Mi-a adus cumpărături, m-a ajutat să găsesc un electrician care să-mi țină locul la câteva lucrări și mi-a împrumutat 3.000 de lei. Când am vrut să-i dau banii înapoi, mi-a spus să-i păstrez până mă pun pe picioare.”
Pavel a întors fotografia. Pe spate era scris, cu mâna lui Lucian: “Pavele, când o să poți, ajută și tu pe cineva. Atât îți cer.”
Mi-au dat lacrimile. Recunoșteam scrisul soțului meu.
“Și de ce ați venit acum?”
“Pentru că abia ieri am aflat ce vi se întâmplă. Un fost coleg mi-a spus că familia lui Lucian riscă să rămână fără locuință. Am venit imediat.”
Apoi mi-a explicat că avea o casă mică, moștenită de la părinți, într-un cartier liniștit din Buzău. Stătea goală de aproape un an.
“Are trei camere, baie și o curte. Nu este luxoasă, dar este îngrijită. V-o pot închiria cu 600 de lei pe lună, cât să acopăr impozitul și întreținerea. Nu vă cer garanție.”
Am rămas fără cuvinte.
“Șase sute de lei? Domnule Pavel, o casă ca aceea costă mult mai mult.”
“Știu. Dar nu trăiesc din chiria aceea. Am pensie și locuiesc cu fiica mea. Prefer să stea cineva în casă decât să se degradeze.”
“Și dacă nu pot plăti la timp?”
“Atunci discutăm. Facem contract, cu drepturile și obligațiile fiecăruia. Nu vreau să vă treziți iar cu surprize.”
În dimineața următoare, am mers să văd locuința. Am luat-o și pe Daria, fiindcă era cea mai mare și voiam să știe ce hotărâm.
Casa avea trei camere, o baie mică și o curte cu doi pomi fructiferi. Pereții erau proaspăt zugrăviți, iar acoperișul fusese reparat.
Daria a intrat într-una dintre camere și s-a întors spre mine.
“Mamă, aici putem pune paturile mele și ale Ilincăi. Băieții pot dormi în camera cealaltă.”
Am privit-o și am început să plâng.
“Îți place, draga mea?”
“Mamă, e o casă adevărată. Și putem rămâne la aceeași școală.”
Pavel ne-a lăsat să ne uităm în liniște. Când am ieșit în curte, mi-a mai spus ceva.
“Am vorbit cu un prieten care administrează o firmă de curățenie. Caută o persoană pentru un program de șase ore, dimineața. Dacă vreți, vă pot recomanda. Nu vă promit că vă angajează, dar puteți merge la interviu.”
Am acceptat imediat.
În aceeași săptămână am discutat cu avocatul care mă ajutase în dosarul de evacuare. Mi-a explicat cum să închei corect contractul pentru noua locuință și cum să stabilesc cu executorul predarea casei vechi.
L-am anunțat pe proprietarul Cornel că voi elibera locuința înainte de expirarea termenului. Am stabilit o dată pentru predarea cheilor și consemnarea stării casei. Restanțele la chirie rămâneau de rezolvat, dar mutarea nu le anula și nici nu mă obliga să accept alte sume fără justificare.
Cornel a venit să verifice locuința și a început să comenteze când a văzut cutiile pregătite.
“Ați găsit până la urmă unde să plecați? Vedeți că se putea dacă vă străduiați.”
M-am uitat la el.
“M-am străduit în fiecare zi, domnule Cornel. Numai eu știu câte uși mi s-au închis în față.”
N-a mai spus nimic.
Cu două zile înainte de termen, Pavel a venit cu o dubă și cu doi foști colegi ai lui Lucian. Au încărcat mobila, paturile și cutiile copiilor.
Când am încuiat pentru ultima dată casa închiriată, Filip m-a prins de mână.
“Mami, la casa nouă putem să stăm mult?”
M-am aplecat spre el.
“Da, puiule. Avem contract și, cât timp ne respectăm înțelegerea, putem locui acolo.”
În primele zile după mutare, copiii au început să-și aranjeze lucrurile. Ștefan și Tudor au pus bicicletele în magazie, iar Ilinca și-a așezat păpușile lângă pat.
Eu am mers la interviul recomandat de Pavel. Am fost angajată cu contract de muncă, șase ore pe zi, la o firmă care făcea curățenie în câteva clădiri de birouri.
Salariul nu era mare, dar împreună cu veniturile și sprijinul legal la care aveam dreptul după moartea lui Lucian, puteam acoperi chiria redusă, facturile și cheltuielile copiilor.
Am continuat să discut cu avocatul despre restanțele vechi și am convenit cu Cornel un grafic scris de plată, în rate pe care le puteam suporta. Nu am scăpat de datorie peste noapte, dar nici nu mai riscam să pierdem acoperișul de deasupra capului.
După aproape două luni, Pavel a venit să verifice o problemă la poarta curții. Daria i-a deschis și l-a invitat înăuntru.
“Domnule Pavel, vreau să vă arăt ceva.”
Pe peretele din hol pusese o fotografie cu Lucian, într-o ramă simplă. Lângă ea era fotografia veche pe care Pavel mi-o arătase în seara când venise la poartă.
“Tata v-a ajutat când ați avut nevoie”, i-a spus Daria. “Iar dumneavoastră ne-ați ajutat pe noi.”
Pavel și-a șters ochii.
“Tatăl vostru a fost un om bun. Dar să știți că mama voastră este cea care a ținut familia asta împreună.”
În seara aceea, după ce copiii au adormit, am scos din sertar notificarea de evacuare. Hârtia care mă făcuse să cred că nu mai avem niciun viitor.
Am pus-o într-un dosar, alături de contractul noii locuințe și de documentele privind plata restanțelor.
Nu mai aveam casa în care locuisem cu Lucian. Dar aveam o locuință sigură, un serviciu și un plan prin care puteam să-mi cresc copiii fără să depind permanent de mila altora.
Iar în dimineața următoare, când Filip a alergat prin curte strigând că a găsit primul măr căzut din pom, l-am privit de la fereastră și am zâmbit.
Pentru prima dată după moartea lui Lucian, copiii mei nu se mai întrebau unde vor dormi luna următoare.