Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am rămas cu telefonul în mână, uitându-mă la locul gol unde fusese mașina mea de spălat.
— Sorin, mamă, ce-ai găsit acolo?
— Nu doar mașina ta, mamă. Mai sunt și alte lucruri. Daniela a luat televizorul din dormitorul nostru, calculatorul copiilor și câteva cutii cu lucruri de valoare.
— Dar de ce?
— Asta încerc și eu să aflu.
A închis, spunându-mi că mă sună după ce discută cu ea.
Mai târziu aveam să aflu ce se întâmplase în apartamentul lor.
Când Sorin intrase, Daniela stătea lângă niște cutii desfăcute. Pe jos erau haine, cabluri și câteva aparate electrice.
— Daniela, ce înseamnă toate astea?
— Facem rost de bani, Sorin. Nu vezi că nu ne mai ajung?
— Și pentru asta ai luat mașina mamei?
— Aveam nevoie de ea!
— Atunci de ce e lângă televizorul nostru și calculatorul copiilor?
Daniela a tăcut.
Sorin s-a apropiat de una dintre cutii și a găsit un formular de predare către un magazin care cumpăra electrocasnice și electronice folosite.
Pe formular apăreau televizorul, calculatorul și mașina mea de spălat.
— Voiai să le vinzi?
Daniela și-a încrucișat brațele.
— Ce altceva să fac? Avem datorii!
— Ce datorii?
Atunci a început să plângă.
Cu șase luni înainte, Daniela luase un credit de nevoi personale de 28.000 de lei, fără să-i spună lui Sorin. Voise să cumpere marfă pentru un mic magazin online de haine, convinsă că va câștiga repede.
La început vânduse câteva produse. Apoi comenzile se opriseră, iar marfa rămăsese în cutii.
În loc să-i spună soțului, încercase să acopere ratele din salariu și din alte împrumuturi mici.
Ajunsese să datoreze peste 35.000 de lei.
— De ce nu mi-ai spus? a întrebat Sorin.
— Pentru că mi-ai fi zis că sunt incapabilă!
— Nu, Daniela. Ți-aș fi spus să nu mai împrumuți bani până nu vedem ce putem plăti.
— Tu nu înțelegi! M-am săturat să număr fiecare leu!
Sorin a privit mașina mea de spălat, așezată lângă perete.
— Și mama ce vină are?
— Mama ta are pensie! Are casa ei! Noi avem doi copii și rate!
— Mama are șaptezeci și doi de ani și și-a cumpărat singură aparatul. Iar tu ai intrat în casa ei și i l-ai luat împotriva voinței ei.
Daniela a izbucnit:
— Mereu o aperi pe maică-ta!
— Nu o apăr pentru că e mama mea. O apăr pentru că ai făcut ceva nedrept.
A sunat firma care transportase lucrurile și a cerut să aducă mașina înapoi. Bunurile nu fuseseră încă vândute, iar Sorin a oprit predarea lor.
În aceeași seară, camioneta a intrat din nou în curtea mea.
Eu stăteam lângă ușă, cu un șal pe umeri.
Când am văzut mașina de spălat, am început să plâng.
— Mamă, am adus-o înapoi, mi-a spus Sorin.
— Dar Daniela?
— A rămas acasă. Avem multe de discutat.
Bărbații au pus aparatul la loc, au conectat furtunurile și au verificat că funcționează.
Sorin a plătit transportul și a rămas lângă mine până au plecat.
— Iartă-mă, mamă.
— Tu n-ai luat-o, dragul meu.
— Dar eu am lăsat prea mult timp lucrurile să meargă așa.
M-am așezat pe scaun.
— Sorin, eu nu vreau să-ți stric familia. Aveți doi copii. Nu vreau să se despartă părinții lor din cauza mea.
Fiul meu s-a așezat lângă mine.
— Mamă, nu din cauza ta avem probleme. Daniela m-a mințit luni întregi. A făcut datorii pe ascuns și a încercat să vândă lucruri care nu-i aparțineau. Asta trebuie să rezolvăm.
L-am privit și mi-am amintit de băiețelul care, la șapte ani, aducea acasă pui de vrabie căzuți din cuib și mă ruga să-i salvăm.
Acum avea patruzeci și trei de ani și trebuia să-și salveze propria familie, fără să-i lase pe ceilalți să sufere pentru greșelile ei.
— Ce-ai să faci?
— I-am spus Danielei că nu mai putem locui împreună până nu lămurim totul. O să stau o vreme la fratele meu, iar copiii vor rămâne în apartament cu ea. O să-i văd zilnic și o să ne ocupăm amândoi de ei.
— Ești sigur?
— Nu știu dacă o să ne despărțim definitiv. Dar știu că nu mai pot continua ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
În săptămânile următoare, Sorin și Daniela au mers la un consilier financiar și au făcut o listă completă a datoriilor.
Au contactat creditorii, au discutat posibilitățile de restructurare și au vândut, cu acordul amândurora, o parte din marfa rămasă și câteva obiecte personale care nu erau necesare copiilor.
Daniela a fost nevoită să recunoască faptul că încercase să rezolve o problemă financiară printr-o nedreptate.
Dar partea cea mai grea nu au fost banii.
A fost ziua în care a venit la mine.
Era o după-amiază de ianuarie. Afară ningea mărunt.
Daniela a intrat în curte cu o sacoșă în mână.
— Mamă Ileana, pot să vorbesc cu dumneavoastră?
Am poftit-o în casă.
A rămas în picioare lângă ușă.
— Am venit să-mi cer iertare.
N-am spus nimic.
— V-am luat mașina de spălat fără voie. V-am vorbit urât și v-am speriat. N-am nicio scuză.
— Daniela, eu te-aș fi ajutat dacă mi-ai fi spus că aveți probleme.
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Știu. Dar eram prea mândră să recunosc că am greșit.
Am privit-o mult timp.
— Nu banii m-au durut cel mai tare, fata mea. M-a durut că ai crezut că, fiind bătrână și singură, poți să-mi iei lucrurile fără să mă întrebi.
Daniela și-a coborât capul.
— Aveți dreptate.
— Și să mai știi ceva. Eu nu vreau să vă despărțiți. Dar nici nu vreau să mă mai tem că intră cineva în casa mea și hotărăște în locul meu.
— Nu se va mai întâmpla.
— Sper să-mi arăți asta, nu doar să-mi spui.
A plecat fără să-mi ceară bani.
Au trecut câteva luni până când Sorin s-a întors să locuiască împreună cu Daniela.
Nu pentru că datoriile dispăruseră. Încă plăteau rate.
Dar Daniela începuse să fie sinceră în privința banilor, iar Sorin văzuse că respecta înțelegerile făcute. Au continuat consilierea și au stabilit că deciziile financiare importante trebuie discutate înainte, nu ascunse.
Copiii lor nu au mai fost puși în mijlocul certurilor.
Eu am continuat să-mi văd de grădină, de găini și de casa mea.
În primăvara următoare, Sorin a venit să-mi repare gardul. Daniela a venit și ea, cu cei mici.
La un moment dat, nora mea a intrat în încăperea unde țineam mașina de spălat.
— Mamă Ileana, aveți ceva greu de spălat? Dacă vreți, vă ajut eu.
Am privit-o surprinsă.
— Am două pături, dar mă descurc.
— Știu că vă descurcați. V-am întrebat doar dacă vreți ajutor.
M-am uitat la ea și am zâmbit.
— Atunci hai să le punem împreună.
Nu uitasem ce se întâmplase în Ajunul Crăciunului. Nici nu aveam de gând să mă prefac că nu mă duruse.
Dar învățasem că uneori oamenii pot repara ce au stricat, dacă își recunosc greșelile și schimbă ceva cu adevărat.
Iar fiul meu înțelesese că a-ți iubi soția nu înseamnă să-i dai dreptate când greșește, după cum a-ți respecta mama nu înseamnă să-ți abandonezi familia.
În ziua aceea, în timp ce mașina de spălat mergea liniștită în încăperea ei, i-am auzit pe nepoți râzând în curte.
Și m-am bucurat că Sorin nu alesese între mama lui și soția lui.
Alesese să nu mai accepte minciuna și nedreptatea în casa lui.