Fiica lui Nelu Ploieșteanu umblă cu poza regretatului artist la ea! Fanii au fost impresionați

Familia lui Nelu Ploieșteanu trece prin momente grele în această perioadă, asta după ce artistul s-a stins din viață vineri, la vârsta de 70 de ani.

Fiica lui Nelu Ploieșteanu umblă cu poza regretatului artist la ea
Familia regretatului artist încearcă acum să aline cu orice dorul de cel care era tată, soț, bunic! Pentru a-l simți mereu aproape pe tatăl ei, fiica marelui artist a făcut un gest cutremurător. Aceasta a decis să umble mereu cu poza părintelui lipită pe mașină.

Nelu Ploieșteanu a murit vineri dimineața, la vârsta de 70 de ani, după o luptă crâncenă cu noul coronavirus. Cât timp se afla în spital toată lumea a sperat la o minune, însă plămânii săi au fost afectați foarte tare, iar organismul nu a mai răspuns la tratament.

Persoanele apropiate încearcă cu greu să suporte ideea că l-au pierdut, iar pentru a se consola, fiica marelui artist a făcut un gest impresionant, care i-a emoționat pe fani. Aceasta a hotărât să lipească o fotografie cu Nelu Ploieșteanu chiar pe luneta mașinii sale, pentru a-l simți, astfel, pe tatăl ei mereu alături de ea. Fanii care au întâlnit autovehiculul acesteia în trafic au fost impresionați de gestul făcut de fiica lui Nelu Ploieșteanu, mai ales că acesta a fost unul dintre cei mai iubiți și respectați lăutari din țara noastră.

Înmormântarea lui Nelu Ploieșteanu a fost amânată
Înmormântarea lui Nelu Ploieșteanu a fost amânată. Anunțul a fost făcut luni dimineața, după ce familia sa a refuzat să-i ridice trupul neînsuflețit de la morga spitalului. Până când rezultatul autopsiei nu este gata, familia regretatului artist nu a vrut să-l înmormânteze pe acesta. Rudele sale vor să se demonstreze că în momentul decesului Nelu Ploieșteanu nu mai suferea de Covid-19.

Nelu Ploieșteanu, unul dintre cei mai mari lăutari din țară, a murit vineri dimineața, după o luptă dură cu coronavirusul. Acesta mai fusese internat în spital, însă, inițial, a decis să plece acasă pe semnătură. După doar două zile, din cauză că starea de sănătate i s-a agravat, acesta s-a reîntors la spital, însă era deja prea târziu. Din păcate, deși medicii au luptat să-i salveze viața, Nelu Ploieșteanu a plecat dintre noi la vârsta de 70 de ani.

”Mie îmi spunea că nu e decât o răceală, motiv pentru care a plecat pe propria semnătură din spital. Starea lui se agravase, avea nevoie de un Computer Tomograf pentru ca medicii să detecteze cât de grav sunt afectați plămânii, însă nea Nelu a refuzat. A plecat pe semnătură, a ajuns acasă miercuri seara, starea lui s-a agravat foarte tare, până când saturația de oxigen a ajuns la 50%, practic nu mai putea respira. Atunci au chemat ambulanța și a fost din nou transportat la spital. Din nefericire a ajuns intubat într-un timp foarte scurt, cu șanse extrem de mici de supraviețuire”, povestea, la acel moment, Mara Bănică.