Pensia de mizerie a unui medic, după 47 de ani de predat și 3.890 zile de gardă

După aproape cinci decenii la catedră și 3.890 zile de gardă, profesorul universitar doctor Alexandru Oproiu s-a ales cu o pensie de nimic.

Alexandru Oproiu a condus Institutul Fundeni timp de 24 de ani, a fost secretar de Stat în Ministerul Sănătății, a activat în învățământ timp de 47 de ani și a adunat 3.890 de zile de gardă. În 2000 s-a retras din activitate și a constatat cu stupoare că a primit o pensie de 440 de lei, informează libertatea.ro.

”Problema importantă este că salariul medicilor să devină un salariu care să fie acceptabil. Să poată să trăiască ușor, să poată să se documenteze cu salariul respectiv. De ce se poate da la judecători și la procurori salariile astea imense, cu prima de stres pentru că niciunul are nu are stresul pe care îl are un doctor. Să fim serioși.

Îmi vin mie pensionari, din justiție, cu pensie de 16.000 de lei, pensie! Iar, pe mine, după 47 de ani de învățământ, 24 de ani de director și 3.980 zile de gardă, deci peste zece ani de gardă, am ieșit cu 440 de lei, pe lună, în anul 2000. Îmi pare rău că nu v-am adus decizia de pensie.

Este bătăia de joc a întregii societăți. Trebuie ca doctorii să aibă exact același salariu pe care îl au cei care iau primă de stres sub motiv că bagă oameni la închisoare. Și al doilea lucru, trebuie continuitate. Trebuie schimbați tehnicienii și tehnocrații din Ministerul Sănătății, după partidele astea politice”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Oproiu.

sursa: poatenustiai.ro

Citeste si:
“Dragi oameni, pacienți! Am obosit. Plec… Fiți sănătoși!”- Mesajul tulburător al unui doctor care a simțit nevoia să facă public ce simte despre tot ce se întâmplă

Scrisoarea publică a unui chirurg din Yakutia (Rusia).

„Nu pot să lucrez pe deplin în condițiile, în care sunt puși colegii mei.

Nu pot să-mi întrețin copiii pe banii, pe care mi-i plătește guvernul. Iar să storc „recunoștințe” de la pacienți nu-mi permite educația.

Nu pot să răspund zâmbind la jignirile unui necioplit în stare de ebrietate. Nu pot ignora fraze precum „domnule doctor, trebuie să faceți”, „sunteți obligat”, „dacă nu, voi scrie o plângere”.

Am obosit de insecuritate, de situațiile, când orice escroc poate să scrie o reclamație împotriva mea, pe care sunt apoi nevoit să o explic pierzând timpul prețios de la serviciu.

Am obosit să vin la serviciu la șapte dimineața și să plec „când termin”, deoarece altfel nu aș reuși să termin completarea hârtiilor.

Nu pot să înlocuiesc tratarea pacienților cu gândurile permanente despre „deplinătatea standardelor de asistență medicală”, despre „completarea corectă a documentelor medicale”, despre „indicați mai puține analize și investigații”, despre „luna trecută secția noastră a depășit bugetul cu 8 milioane”, despre „cel mai important este să completați corect fișele medicale”, despre „recomandați mai puține medicamente scumpe”.

Nu mai pot!

Eu doream să fiu medic. Doream să tratez oameni, primind un salariu decent. Nu am reușit. Asigurările medicale și optimizarea m-au transformat din chirurg într-un scriitor cu cunoștințe de contabilitate. Într-un grefier, care tremură deasupra fiecărei virgule din istoricul bolii și a fiecărei analize indicate. Nimănui nu-i pasă cum tratez pacienții. Pe toți îi interesează doar cum formulez istoricul bolii, pentru ca compania de asigurări… Nu, nu așa!.. Pentru ca COMPANIA DE ASIGURĂRI să nu ne amendeze pentru agenda scrisă necalitativ. Nici pacienților nu le pasă de nivelul meu de măiestrie. Ei sunt preocupați de zâmbetul meu, de culoarea ploștii și terciul din farfurie. Și, de asemenea, să fie tratați prin metode cât mai naturiste și, neapărat, să fie perfuzați. Principala mea unealtă de lucru nu este bisturiul și, evident, nici capul. Instrumentul meu este pixul. Rezidenții, care vin direct de pe băncile facultății, inițial nu cred că acesta este adevărul. Abia peste trei-patru săptămâni ei încep să conștientizeze în ce mlaștină au nimerit. Însă cale de întoarcere nu mai există…

Gata… Eu sunt grefier! Eu lucrez cu actele. Sunt pregătit să fiu plătit pentru aceasta, dar astfel nu mă pot numi medic. Deviza doctorului: „Luminându-i pe alții, ard singur.” Sunt medic, trebuie să vindec. Însă în realitatea vieții contemporane eu ofer populației un serviciu cu caracter medical. Nu vreau să ard degeaba, înțelegând că nimeni nu are nevoie de munca mea și că profesia mea a migrat din domeniul artelor în sfera de deservire.

Dragi oameni, pacienți! Am obosit. Plec… Fiți sănătoși!”

A. Sleptsov. Fostul chirurg al Spitalului Raional Central din Tattinsk.

sursa: varusandel.ro