Un barbat infectat cu covid a decedat din cauza unei supradoze de Paracetamol

Un barbat din Botosani si-a gasit sfarsitul din cauza unei supradoze de Paracetamol. Acesta era infectat cu nou coronavirus si se trata singur, acasa. Potrivit noilor informatii primite, ficatul a fost cel mai afectat din cauza excesului de pastile.

Barbatul a luat mai multe pastile de paracetamol intr-un interval de 24 de ore. In momentul in care a sunat la ambulanta starea sa era foarte grava.
„Pacientul prezenta un test rapid Covid pozitiv, cu intoxicatie la Paracetamol. A luat timp de mai multe zile cate doua comprimate de paracetamol la patru ore. Starea lui era foarte grava, cu saturatie mica de Oxigen in sange”, a declarat medicul Andreea Starica, din cadrul SJA Botosani, potrivit monitorulbt.ro.

Barbatul a fost preluat de medicii de la Urgente si internat imediat pe Sectia de Terapie Intensiva in stare critica. Din pacate, starea acestuia a continuat sa se agraveze, iar dupa aproape 24 de ore a suferit o insuficienta de organe, intrand in stop cardio respirator. Medicii nu au mai putut sa ii reporneasca inima, fiind declarat decesul.

Conform medicilor, doza maxima pe care o poate suporta organismul este de 4.000 de miligrame de Paracetamol in 24 de ore. Barbatul luase timp de mai multe zile, 6.000 de miligrame.
„Unora le este frica sa vina la spital. Boala nu o poti pacali. Daca e sa ai Covid, ai si acasa si la spital. Asociaza spitalul cu forme grave de boala si spun ca vor sa stea acasa. Unii nu cred in Covid, altii se trateaza acasa si cand vad ca nu se mai poate vin, se testeaza, ies pozitivi si deja evolutia este nefavorabila”, a declarat medicul Monica Adascalitei, directorul Directiei de Sanatate Publica (DSP) Botosani.

Aceasta a mai spus ca este necesar ca pacientii cu simptome sa se prezinte la spital pentru a fi supusi unui set specific de analize, care sa determine gravitatea afectarii pulmonare.

„Automedicatia este total gresita. Daca exista niste investigatii minime, o raza, o analiza, de la care sa porneasca un tratament, evolutia este mult mai buna”, a mai spus sefa DSP.